O fetiţă luată în plasament a fost violată de concubinul asistentei maternale

21 05. 2016, 06:16

O fetiţă orfană, luată în plasament, a fost batjocorită de iubitul asistentei maternale. Într-o casă din Brăila, aproape noapte de noapte, timp de doi ani de zile, bărbatul o trezea pe copilă din somn şi o abuza sexual.

Fata era ademenită cu dulciuri şi ameninţată că dacă va spune ceva, va ajunge la orfelinat.

Violatorul este un fost militar, care are la rândul său o fetiţă care locuieşte cu mama sa.

Bărbatul a fost arestat pentru act sexual cu un minor.