O persoană s-a înecat în albia râului Tutova. Pompierii nu au mai putut să o salveze

18 01. 2020, 13:03

„Pompierii au acţionat cu mijloace specifice, iar după aproximativ 60 minute corpul care plutea a fost adus la mal. Nu au fost probleme deosebite.

După recuperarea trupului, s-a constatat că acesta avea instalate deja semne de rigiditate şi lividitate cadaverică.

Cercetările privind cauzele decesului, respectiv împrejurările privind moartea victimei sunt efectuate de instituţiile statului abilitate în acest sens”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească identitatea victimei şi în ce împrejurări s-a produs decesul.