O tânără din Botoşani şi-a înjunghiat fraţii, pentru că s-au îmbătat şi făceau scandal

25 04. 2019, 09:15

Scenele de groază au avut loc joi dimineaţă, când frații fetei, pe fondul consumului de alcool, au început să se certe.

Pentru că nu a putut să-i potolească, tânăra a vrut să le aplice o „corecție”.

Așa că nu a stat prea mult pe gânduri și a luat o sticlă pe care a spart-o, după care a început să dea în cei doi bărbați. Din cauza plăgilor cauzate prin înjunghiere, cei doi au sunat la 112 și au cerut sprijinul cadrelor medicale.

Unul din frați, de 20 de ani, a refuzat transportul la spital, însă celălalt, de 24 de ani, a fost transportat cu plagă înjunghiată la Urgențe, potrivit botosaninews.ro.

Cazul a ajuns și în atenția Poliției, care a deschis o anchetă.