O vedetă de televiziune a fost asasinată. După moarte, a fost violată chiar la morgă

O vedetă a televiziunii ruse, Oksana Aplekaeva, a fost asasinată în 2008. Ucigaşul nu a fost identificat nici acum. Dar, în urma exhumării în vederea unei necropsii, anchetatorii au descoperit că vedeta fusese agresată sexual după moarte, chiar la morgă. 

09 feb. 2018, 11:33

Cu toate acestea, ceea ce s-a întâmplat atunci a ieşit la iveală, iar agresorul femeii a fost identificat acum, după 10 ani de la tragedie, datorită ştiinţei care a permis identificarea ADN-ului victimei, dar şi a violatorului de la morgă.

Şi cum urmele de ADN nu greşesc, s-a aflat că, după moarte, unul dintre angajaţii instituţiei îi violase cadavrul chiar la morgă.

Astfel, Alexandru, un bărbat de 37 de ani care lucra la morgă de 12 ani, a fost nevoit să recunoască faptele. „Nu pot să lupt împotriva ştiinţei”, a recunoscut violatorul.

După descoperirea adevărului, angajatul necrofil  a fost demis, iar soţia lui a dat divorţ de el, scrie The Sun. Se impune însă o precizare: în Rusia, necrofilia nu este sancţionată de justiţie, iar poliţia rusă a fost formală, afirmând că acest caz „nu are legătură cu asasinatul Oxanei Aplekaeva”.