Oficial PPE: PNL nu a depus o solicitare oficială de aderare

Purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European, Kostas Sasmatzoglou, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că PNL nu a depus o solicitare oficială de aderare la familia populară, necesară în vederea demarării procedurii tehnice de afiliere la partidul european.

RomaniaTV.net
10 ian. 2013, 14:42
Oficial PPE: PNL nu a depus o solicitare oficială de aderare

„Din informaţiile deţinute de mine în acest moment, PNL nu a depus această solicitare, care trebuie să fie însoţită de o documentaţie mai amplă”, a afirmat Sasmatzoglou.

Întrebat dacă există discuţii între oficiali PNL şi PPE în acest sens, Sasmatzoglou a evitat să indice clar dacă are cunoştinţă despre astfel de discuţii, menţionând însă că sunt normale în cadru informal şi nu pot fi comentate oficial pentru a nu da naştere la speculaţii.

Procedura tehnică de aderare la PPE, valabilă pentru orice partid din orice ţară europeană, necesită ca după depunerea solicitării şi documentaţiei oficiale de către reprezentanţii acelei formaţiuni, aceasta să fie analizată şi dezbătută într-un grup de lucru constituit la nivelul PPE, din care pot face parte reprezentanţi ai oricărei formaţiuni membre.

Ulterior, solicitarea este transmisă Adunării Politice a PPE, care se reuneşte de regulă o dată la trei luni, în cadrul acestei structuri putând fi formulate şi eventuale obiecţii oficiale privind aderarea PNL la familia populară de către reprezentanţi ai celorlalte formaţiuni afiliate din România – PDL, UDMR şi PNŢCD. Solicitarea este supusă apoi la vot în Adunarea Politică şi se decide prin majoritate simplă.

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc a declarat, joi, că în PPE nu sunt primite „partidele de sorginte socialistă” şi că „atâta vreme cât PNL s-a topit în PSD, nu prea are şanse să intre în PPE”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În PPE nu sunt primite partidele de sorginte socialistă. Atâta vreme cât PNL s-a topit în PSD, nu prea are şanse să intre în PPE, unde sunt primite partide de dreapta şi de centru-dreapta, nu partide de sorginte socialistă. Cel puţin acesta este PNL-ul lui Crin Antonescu de astăzi”, a spus Boc.

Surse din conducerea PNL au declarat pentru gândul că în 2013 partidul se va afilia familiei popularilor europeni (PPE), decizia urmând să fie luată în forurile statutare ale partidului.

„Decizia este ca şi luată. PNL va deveni în acest an membru al Partidului Popular European”, au precizat pentru gândul sursele citate.

De asemenea, vicepreşedintele PNL Marian Petrache, preşedinte al PNL Ilfov, a declarat pentru gândul că este posibil ca în 2013 PNL să se afilieze familiei popularilor europeni. „Acesta a fost un proiect mai vechi al PNL din 2002 şi nu cred că a fost abandonat”, a spus Petrache.