Operaţiune DRAMATICĂ de salvare. Un copil de patru ani a căzut într-o fântână

05 07. 2014, 08:49

Tatăl băieţelului a sunat la 112 pentru a cere ajutor autorităţilor. Potrivit declaraţiilor acestuia, într-un moment de neatenţie, copilul s-a apropiat de fântână şi a căzut.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, dar şi localnici voluntari care s-au luptat pentru a salva viaţa copilului.

Pompierii au început să sape pe lângă fântână, întrucât este prea îngustă pentru a coborî în ea.

Potrivit primelor informaţii, copilul este conştient şi comunică cu autorităţile. La faţa locului a ajuns şi o ambulanţă SMURD.

Într-un final, copilul a fost scos în viaţă din fântână.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu, atunci când a fost scos din fântână copilul era conştient şi a fost preluat de o echipă de cadre medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Copilul a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Craiova.