LOVITURĂ pentru Opoziţie înaintea moţiunii de cenzură. Preşedintele Camerei Deputaţilor a făcut anunţul

08 10. 2019, 07:43

Deputatul Octavian Goga a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare în septembrie 2018 pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis. Din iunie 2017 a activat în grupul PSD.

Conducerea PMP a solicitat în repetate rânduri vacantarea locului de deputat al lui Octavian Goga, dar și înlocuirea acestuia cu următorul pe listă. 

Luni, Camera Deputaţilor a luat act de situaţia încetării mandatului de deputat al lui Octavian Goga, ca urmare a condamnării sale definitive la închisoare cu suspendare.

„Ca urmare a deciziei din 24.09.2018 a ICCJ transmisă Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de Tribunalul Bucureşti cu privire la deputatul Octavian Goga, (…) luăm act de situaţia încetării mandatului de deputat al lui Octavian Goga”, a anunţat Marcel Ciolacu. 

Vacantarea postului trebuia supusă votului în şedinţa de marţi. După o ceartă între Opoziţie şi Putere s-a decis ca vacantarea mandatulul lui Octavian Goga sa se voteze la inceputul sedintei. Au fost 152 de voturi „pentru”, un vot contra, o abţinere, iar trei nu au votat. În aceste condiţii, Marcel Ciolacu, presedintele Camerei Deputatilor, a suspendat şedinţa din lipsă de cvorum.

Astfel, Octavian Goga nu mai este deputat pentru ca s-a luat act de incetarea mandatului său, dar Alexandru Teacă nu poate prelua mandatul pentru că postul nu este vacant.