Orori de neimaginat în India: Trei surori au fost violate, ucise şi aruncate în fântână

Trei surori, cu vârste cuprinse între şase şi 11 ani, au fost violate, ucise şi aruncate într-o fântână săptămâna trecută, într-un sat din vestul Indiei.

RomaniaTV.net
20 feb. 2013, 13:18
Orori de neimaginat în India: Trei surori au fost violate, ucise şi aruncate în fântână

Cadavrele celor trei surori au fost găsite la două zile după ce s-a semnalat dispariţia lor, la 14 februarie, în districtul Bhandara, situat în statul Maharashtra, a precizat pentru AFP o inspectoare din cadrul poliţiei, Aarti Singh. Acest caz se adaugă la numeroase fapte de viol comise în această ţară, relatează AFP, citat de Mediafax.

„Cadavrele celor trei fete au fost găsite într-o fântână”, a declarat Singh prin telefon. Fetele aveau vârste de şase, nouă şi 11 ani. Autopsia a confirmat că au fost violate, apoi ucise.

Patru persoane au fost plasate în detenţie provizorie pentru a fi interogate în cadrul anchetei. Potrivit membrilor familiei, surorile au ieşit să o căute pe mama lor care lipsea de acasă. Tragedia a provocat proteste din partea sătenilor, potrivit poliţiei.

În decembrie, violul colectiv al unei studente în vârstă de 23 de ani, comis într-un autobuz la New Delhi, a şocat ţara şi a avut un impact internaţional. O dezbatere s-a deschis cu privire la maniera în care femeile sunt tratate în India, ţară încă larg dominată de către bărbaţi.