Palatul Cotroceni va fi iluminat în roz pentru a marca lupta împotriva cancerului la sân

01 10. 2016, 12:27

Prin această iniţiativă, Administraţia Prezidenţială se alătură instituţiilor care promovează importanţa prevenţiei şi depistării precoce a cancerului de sân, a doua cea mai frecventă formă de cancer în România”, precizează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă. 

Sursa citată aminteşte că România înregistrează deficienţe în ceea ce priveşte rata de supravieţuire a bolnavilor de cancer, una dintre cauze fiind faptul că boala este depistată când deja se află într-un stadiu avansat.

”În acest context, Administraţia Prezidenţială susţine demersurile societăţii civile şi ale profesioniştilor din sănătate şi reiterează necesitatea educaţiei pentru sănătate şi a prevenţiei, care trebuie să reprezinte prioritatea zero a oricărui sistem de sănătate”, se mai prcizează în comunicat.