Părintele Ioan Mihai Măriuță a trecut în neființă. Boala nemiloasă a învins

La doar 35 de ani, părintele Ioan Mihai Măriuță, tânărul paroh al bisericii din Gugești, Protopopiatul Huși, a pierdut lupta cu boala grea de care suferea.
Alina Costache
08 iul. 2025, 10:02
Părintele Ioan Mihai Măriuță a trecut în neființă. Boala nemiloasă a învins

De mai mult timp a purtat cu smerenie și multă determinare o suferință grea provocată de o afecțiune foarte gravă a ficatului.

Boala a avansat foarte mult în ultima perioadă, astfel încât singura soluție medicală pentru părintele Ioan a fost transplantul în regim de urgență. Operația s-ar fi efectuat într-o clinică din Turcia, care și-a dat acordul, în iunie, să-l interneze rapid. Costurile operației depășeau 45.000 de euri, o sumă prea mare pentru posibilitățile financiare ale familiei părintelui Ioan.

PreaSfințitul Ignatie a fost în permanență alături de familia părintelui Ioan și de întreaga comunitate. În încercarea de a-i salva viața, acesta a făcut un apel către toți cer care ar fi putut contribui pentru ca transplantul să poată fi efectuat, iar părintele să se poată reîntoarce în mijlocul familiei și al enoriașilor săi.

Din păcate, toate eforturile au fost în zadar. Tânărul slujitor al Domnului a murit în ziua de 6 iulie.

Citește și: Noile taxe vor crește prețul autoturismelor în România. Puțini își vor mai permite să își cumpere o mașină

Mesaj de condoleanțe
Parohia Boțești, prin preotul paroh Alexandru Darie, anunță cu adâncă durere, trecerea la cele veșnice, în ziua de 6 iulie 2025, a preotului Ioan Mihai Măriuța, paroh al parohiei Gugești.
Adresăm sincere condoleanțe doamnei preotese Petronela Măriuța, familiei și întregii comunități care au fost văduvite de soțul, tatăl, fiul, fratele, prietenul și blândul lor păstor.
Domnul cel milostiv și de oameni iubitor să-l ierte și cu drepții să-l numere!”, a transmis Parohia Boțești, conform Vasluianul.

Citește și: Cutremur puternic în Grecia, epicentrul în insula preferată de români pentru concedii

Părintele a fost un model de credință și dăruire, fiind un sprijin moral și spiritual pentru comunitate.

”Cu profundă tristețe, Primăria Comunei Boțești, anunță trecerea la cele veșnice a preotului Ioan Mihai Măriuța, slujitor al Bisericii „Sfântul Nicolae” din satul Gugești!
Plecarea sa lasă un gol imens în inimile noastre, a tuturor celor care l-am cunoscut și apreciat pentru devotamentul său.
Părintele Ioan Mihai Măriuța a fost un exemplu de credință și dăruire, slujind cu iubire și responsabilitate, fiind un sprijin moral și spiritual pentru întreaga comunitate.
Primăria Comunei Boțești transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au prețuit. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i așeze sufletul între drepți!”, a transmis și primăria comunei Boțești.

 

 

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
El este românul a cărui avere putea să năucească Europa. Țiriac, frații Pavăl de la Dedeman și Dineș nici nu se apropiau de banii lui
Capital.ro
Marea actriță pe care România a pierdut-o. A fost una dintre cele mai valoroase actrițe ale teatrului românesc
Playtech.ro
Câte animale ai voie să ţii într-un apartament. Reguli de respectat când sunt scoase din locuinţă
Adevarul
Misterul avioanelor sovietice în care petreceau românii. Cum au ajuns „avio-baruri” în două orașe din Timiș
wowbiz.ro
Mihaela Rădulescu, mărturisire total neașteptată despre familia lui Felix Baumgartner! Ce s-a întâmplat, de fapt, după moartea sportivului: „Nimeni nu a venit”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
Jucătorul Rapidului, luat la mișto de colegi din cauza relației cu Diana Șucu: ”Ce cred oamenii ăștia?!”
MediaFlux
Rugăciunea pe care să o spui de Paște. Este grabnic ajutătoare și făcătoare de minuni
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj