Părintele Necula, mesaj de Paşte 2020: „Un soi de sihăstrie împreună cu aceia pe care-i iubim”

17 04. 2020, 08:04

Într-un interviu acordat publicaţiei sibiene Tribuna, părintele Constantin Necula arată că trăim „o perioadă în care ne smereşte lipsa efortului şi a tensiunii de altă dată” – inclusiv pentru preoţi care aveau programul supraaglomerat de spovedaniile credincioşilor.

Părintele Necula: „Aş face un silenzio stampa politic în săptămâna aceasta a patimilor” 

Preotul consideră că în acest moment cea mai importantă rugăciune este cea de pocăinţă: „În contextul acesta al Covid-ului 19 am început, sper, să ne punem întrebări şi asupra greşelilor noastre. Ca oameni şi ca sistem. Se văd fisurile şi ruperile din rezistenţa acestora. Vedem că nu banii sunt problema, ci gestionarea lor. Că nu diplomele sunt problema, ci caracterele pe care se afişează ştiinţa dobândită”.

SAMBATA MARE, SUPERSTIŢII DE PAŞTE. De ce este bine ca fetele să doarmă cu un ou roşu la sân în noaptea din ajunul PAŞTELUI

Părintele Necula nu socoteşte că restricţiile împiedică oamenii să trăiască adevăratul sens al Învierii. „A trăi Învierea înseamnă a fi atent la adâncul ei de lumină. Şi în alţi ani cei care sunt acum în linia întâi erau tot în linia întâi. Acum suntem toţi. Să învăţăm acum să preţuim ceea ce ne lipseşte. (…) Învierea de anul acesta are cu sine şi conotaţia unui post dublat de carantină. Un soi de sihăstrie împreună cu aceia pe care-i iubim şi ne sunt familie. Cred, personal, că aici a fost restartarea responsabilităţii noastre. Reasumarea familiei. Inclusiv prin asumarea distanţei sociale, pentru protejarea celor mai în vârstă. Cu alte cuvinte şi Paştile acesta este despre Hristos şi despre familie”, explică el.