Paştele în casa regelui Cioabă: 300 de ouă, miel, sarmale şi cozonac VIDEO

RomaniaTV.net
15 04. 2012, 14:44

Masă mare a fost întinsă chiar şi în casa regelui. Împreună cu ajutoarele sale, a pregătit 300 de ouă pe care le va da celor care îi trec pragul. De pe masă nu lipsesc însă bucatele tradiţionale gătite chiar de doamna Cioabă, expertă în preparatul produselor din miel. Acestora li se adaugă carnea de curcan la cuptor, felul preferat al regelului, pasca, sarmalele şi alte preparate.

„După ce am făcut slujba la biserică, am plecat pe la toţi membrii noştri, cam 100 şi ceva. Încă nu am terminat rondul. Stăm la masă, ne rugăm, cântăm, mulţumim lui Dumnezeu pentru sănătate şi pentru că suntem toţi împreună”, a spus Cioabă înainte de a-şi relua vizitele, al căror sfârşit îl prevede pentru ora 3 dimineaţa.

Luni însă, Cioabă o va lua de la capăt pentru că urmează să primească vizita finilor săi. Anduranţa la petrecere a monarhului rom este dată de faptul că nu se consumă alcool în comunitatea sa.