Patru miniștri ai Cabinetului Tudose s-au închinat la moaştele Sfântului Nifon de la Târgovişte

11 08. 2017, 12:41

Cei patru au asistat la slujba care a avut loc în fața Catedralei Mitropolitane din municipiu și s-au închinat la moaște, alături de ceilalți credincioși prezenți la manifestări.

Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, este senator de Dâmbovița, iar ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, reprezintă județul în Camera Deputaților.

Mai mulți membri ai Guvernului au fost invitați, să participe, începând de joi, în județul Dâmbovița, la o serie de acțiuni, de către Adrian Țuțuianu, care este și președinte al organizației județene social-democrate, arată Agerpres.