Patru tineri, arestaţi preventiv în cazul cadavrelor carbonizate într-o maşină din Mehedinţi

30 05. 2013, 09:10

Tinerii din localitatea Motru, judeţul Gorj, cu vârste cuprinse între 19-24 ani, care au fost audiaţi în noaptea de miercuri spre joi de către poliţiştii mehedinţeni, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Anchetatorii urmează să facă reconstituirea joi, la ora 12.00.

Potrivit surselor, dosarul a fost trimis spre soluţionare la Curtea de Apel Craiova.

Criminaliştii mehedinţeni şi procurorul de caz au reuşit, marţi seara, să stabilească identitatea persoanelor descoperite carbonizate în autoturismul incendiat.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru Agerpres că este vorba de un bărbat de 28 de ani din oraşul Filiaşi, judeţul Dolj şi o fată de aproximativ 25 de ani din localitatea Turceni, judeţul Gorj.

Medicii legişti au transportat fragmentele osoase la IML pentru efectuarea necropsiei în vederea depistării cauzelor care au dus la decesul tinerilor, iar poliţiştii şi procurorii continuă ancheta pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit acesta.