PCM: UDMR acuză politicienii FIDESZ de implicare, dar găzduieşte reprezentanţii socialiştilor ungari

Liderul PCM, Biro Zsolt, susţine că UDMR, care a acuzat politicienii FIDESZ de implicare în campania electorală din România, pentru că veneau în ţară, găzduieşte acum reprezentanţii Partidului Socialist Ungar şi practică astfel "o dublă măsură"

RomaniaTV.net
18 ian. 2013, 13:58
PCM: UDMR acuză politicienii FIDESZ de implicare, dar găzduieşte reprezentanţii socialiştilor ungari

Preşedintele Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că îi este „teamă” că liderul socialiştilor ungari, Mesterhazy Attila, s-a aflat, miercuri, în vizită electorală în Transilvania, la Cluj-Napoca.

Biro a afirmat că reprezentanţii UDMR practică o „dublă măsură” deoarece pe de o parte au acuzat politicienii FIDESZ de implicare în campania electorală din România, iar pe de altă parte l-au găzduit pe preşedintele Partidului Socialist Ungar (PSU), Mesterházy Attila.

„Mi-e teamă, că acum ştiţi foarte bine, cu dubla cetăţenie, la anul vor fi alegeri în Ungaria şi domnul preşedinte Mesterházy a venit aici să facă campanie. Cu acest prilej trebuie să vorbim de faptul că şi cei din UDMR, care au fost gazde la Cluj, şi socialiştii maghiari au avut nişte declaraţii incendiare la vremea când politicienii FIDESZ veneau în Transilvania. Nu înţeleg această dublă măsură a UDMR, care acceptă vizita prietenilor socialişti. Dacă vin Gyurcsany, Megyessi, Kuncze Gabor şi acum domnul preşedinte Mesterhazy Attila, pot fi primiţi, dacă vine un politician din partea FIDESZ este nedorit”, a spus preşedintele PCM.

El a adăugat că maghiarii din Transilvania care au cetăţenie ungară pot vota la alegerile de anul viitor din Ungaria, unde sistemul prevede votul pe liste de partid, dar există şi colegii uninominale unde maghiarii de încolo de graniţe nu pot să voteze.

Totodată, preşedintele PCM a declarat că „strategia naţională” prezentată de Mesterházy la Cluj „nu conţine nimic nou” care să nu apară deja în programul actualei guvernări de la Budapesta, a FIDESZ.

Preşedintele Partidului Socialist Ungar (PSU), Mesterházy Attila, afirma, miercuri, la Cluj, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul unei şedinţe a PSU, că formaţiunea şi-a reconsiderat programul politicii naţionale, dorind să sprijine comunităţile maghiare în supravieţuirea pe pământul lor natal, în păstrarea identităţii lor culturale.

„PSU îşi reconsideră întreaga politică naţională, care nu a fost accentuată în istoria recentă a PSU, lucru care a dăunat relaţiilor maghiaro-maghiare. Am lansat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o şedinţă, noul program politic naţional al PSU şi dorim, printre alte obiective, să sprijinim comunităţile maghiare în supravieţuirea pe pământul lor natal, în păstrarea identităţii lor culturale. Dorim o relaţie de bună vecinătate între România şi Ungaria, care este în favoarea bunei reprezentări a maghiarilor din România. Nu dorim să exportăm problemele politicii interne ale Ungariei şi nu dorim să intervenim în nicio problemă care priveşte viaţa internă a reprezentanţilor comunităţilor maghiarilor din afara Ungariei. Budapesta nu poate dicta comunităţilor maghiare de peste hotare, nu dorim să decidem în problemele comunităţilor maghiare din afara Ungariei, e nevoie de parteneriat, de un dialog veritabil”, spunea Mesterházy.