Veste bună pentru românii cu pensii mai mici de 2000 de lei. Intră pe card a 13-a pensie în ianuarie

Coaliţia a decis majorarea punctului de pensie cu 12,5%. De asemenea, s-a anunţat continuarea ajutoarelor sociale, în funcţie de veniturile seniorilor.

22 nov. 2022, 08:59
Veste bună pentru românii cu pensii mai mici de 2000 de lei. Intră pe card a 13-a pensie în ianuarie

Pensii 2023. Românii cu bani puţini vor primi un ajutor din partea statului. Cei care au pensii sub 1.500 de lei primesc un ajutor de 1.000 lei, cei care au sub 2.000 de lei primesc 800 de lei, iar cei cu pensii până la 3.000 de lei primesc 600 de lei.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat oficial, luni seară, că în sedinţa de coaliţie s-a decis creşterea punctului de pensie cu 12,5%, începând cu 1 ianuarie, astfel că acesta va avea valoarea de 1.784 de lei. ”PNL s-a opus ferm unor creşteri mai mici de 15% şi a obţinut în negocieri creşteri totale care depăşesc 15,8%”, a arătat Ciucă, menţionând şi celelalte decizii luate, între care continuarea acordării sprjinului pentru cei cu pensii mici, a voucherelor sociale, a sprijinului pentru plata facturilor la energie, actualizarea alocaţiilor pentru copii şi a unor indemnizaţii. Deciziile au fost prezentate şi de liderul PSD, Marcel Ciolacu, care a afirmat însă că: ”pentru PSD nu a fost niciodată vorba de cifre sau procente, ci despre oameni şi despre ceea ce au ei nevoie acum”. La rândul său, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a susţinut că Uniunea ”a sprijinit dintotdeauna pensionarii”.

Coaliția de guvernare s-a răzgândit. Punctul de pensie nu se majorează cu 15%. Care e varianta negociată de liderii politici

Pensii 2023. ”În şedinţa Coaliţiei de guvernare, care a avut loc în această seară, am decis următoarele: Pentru pensiile pe contributivitate, am decis creşterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei. Totodată, anul viitor vom continua acordarea unui sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei. Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023”, a explicat Nicolae Ciucă, luni seară, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, odată la două luni, pe tot parcursul anului.

Vouchere de vacanţă 2023, plătite de stat, pentru angajații din privat. Câţi bani în plus se dau penttru concediul în ţară