Percheziţii la traficanţii de carne vie din Braşov. Un medic este acuzat de viol

Mai multe percheziţii au loc luni dimineaţă în Braşov, fiind vizată o reţea de traficanţi de carne vie. Printre cei cercetaţi de procurorii DIICOT se numără şi un medic care este acuzat că a obligat doi minori, aflaţi sub tratament medical, să întreţină raporturi sexuale cu el.

RomaniaTV.net
09 apr. 2012, 05:32
Percheziţii la traficanţii de carne vie din Braşov. Un medic este acuzat de viol

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, procurorii efectuează 8 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Braşov, urmând a fi conduse pentru audieri un număr de 11 persoane, faţă de care vor fi dispuse măsurile legale după finalizarea audierilor.

Procurorii au acţionat astfel la destructurarea unui grup infracţional, specializat în săvârşirea  infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, viol şi act sexual cu un minor.

Conform sursei citate, liderul grupării, Dodo Ferenc, 41 de ani, deţine un club privat, situat în municipiul Braşov, în incinta căruia clienţii întreţin raporturi sexuale contra cost cu persoane minore de sex masculin.

Din cercetări a rezultat că membrii grupării, Măciucă Daniel-Sebastian, 31 de ani, Lazarovici Valentin, 40 de ani şi Borşan Florentin-Ovidiu, 32 de ani, au recrutat şi cazat un număr de 14 victime de sex masculin, majore şi minore, pe care, prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere fizică sau morală, le-au obligat la practicarea prostituţiei, obţinând în acest mod sume substanţiale de bani.

De asemenea Rus Horaţiu, în vârstă de 43 de ani, este acuzat că, profitand de calitatea sa de medic in cadrul  unui spital din municipiul Brasov, a  întreţinut, prin constrângere morală, raporturi sexuale cu două victime de sex masculin, minore, aflate sub tratament medical.