Persoane evacuate după ce o conductă de gaz racordată la un bloc din Constanţa a luat foc VIDEO

RomaniaTV.net
03 04. 2018, 14:52

Pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină la un bloc situat pe strada Soveja din municipiul Constanţa, unde o conductă de gaze a luat foc.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa, nu este pericol de explozie, dar trei persoane s-au autoevacuat, iar alte trei persoane au fost evacuate de pompieri.

Furnizarea gazului în zonă a fost temporar oprită de compania distribuitoare, focul fiind stins repede de pompieri.