Peste 550 de locuri de muncă vacante în statele europene. Cele mai multe – în Spania. Se caută şoferi în Malta

04 01. 2018, 05:08

Conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin reţeaua EURES România, 551 de locuri de muncă vacante, dintre care 164 în Spania – 150 pentru agricultori, 10 pentru sudori, 3 pentru tehnicieni şi un loc de muncă pentru montator structuri (panouri) metalice. În Malta sunt vacante 158 de locuri de muncă: 150 pentru şoferi de autobuz, 5 pentru specialist vânzări televizate şi 3 pentru inginer de sistem software.

În Germania sunt 87 locuri de muncă vacante – 28 şofer camion, 25 salvamar, 10 programator PLC, 4 bucătar, 3 personal servire clienţi, 3 şofer de autobuz, 2 ospătar, 2 personal întampinare oaspeţi, 1 commis chef, 1 contabil, 1 electrician în construcţii, 1 inginer construcţii civile, 1 macaragiu, 1 manager front office, 1 menajeră, 1 tehnician service, 1 tehnician sisteme de încălzire, 1 zidar, în Marea Britanie sunt 61 de locuri de muncă – 50 măcelari, tranşatori, fasonatori, împachetatori carne, 6 lenjer/croitor, 5 asistent medical, în Cehia sunt 30 locuri de muncă – 15 operator CNC, 15 forjor, iar în Belgia sunt vacante 28 de locuri de muncă – 4 operator cnc, 3 şofer camion, 2 electrician iluminat stradal (electrician de întreţinere şi reparaţii), 2 macaragiu, 2 tehnician reţele de telecomunicaţii, 1 electrician rezidential, 1 inginer aplicatie (inginer de cercetare in electronica aplicata), 1 inginer de calitate industrial, 1 inginer dezvoltare (inginer productie), 1 instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, 1 inginer materiale, 1 inginer producţie, 1 mecanic autoturisme- mecanic camioane, 1 operator/ ambalator în industria alimentară, 1 operator turnare metale, 1 programator cnc, 1 proiectant mecanic, 1 tehnician de intreţinere şi instalare, 1 tehnician testare (tehnician electromecanic), 1 tehnician hvac (încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat).