Peter Szijjarto cere integrare accelerată pentru ţările din Parteneriatul Estic al Uniunii Europene

RomaniaTV.net
23 05. 2016, 16:35

Prezent la Bruxelles pentru o reuniune a Consiliului Afaceri Externe al UE, Peter Szijjarto a spus că situația securității în regiunile din vecinătatea estică a Uniunii Europene este extrem de ”fragilă”.

Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Azerbaidjanul și Armenia sunt implicate în dispute care afectează în mod direct securitatea Europei, iar statele implicate au nevoie de o reacție pozitivă din partea UE, întrucât în absența sa sprijinul pentru integrare în țările respective se va reduce dramatic — a atras atenția Szijjarto.

Șeful diplomației ungare a cerut Uniunii Europene să decidă ridicarea imediată a obligativității vizelor pentru cetățenii Georgiei și ai Ucrainei, deoarece ambele țări au îndeplinit criteriile necesare pentru această măsură.

Pe de altă parte, el a anunțat că Ungaria a recomandat semnarea unui parteneriat strategic cu Azerbaidjanul cât mai curând posibil, întrucât această țară este singura sursă energetică alternativă pentru UE pe termen scurt, potrivit Agerpres.

De asemenea, Budapesta a recomandat deblocarea fondurilor UE pentru Belarus, susținând că relațiile comerciale cu Minskul ar fi ”în special benefice” pentru Uniunea Europeană.