Pintea: La un concurs pentru ocuparea postului de asistent medical într-un spital, 9 din 10 candidaţi nu au ştiut să se spele pe mâini

01 08. 2018, 14:29

„Am participat la diverse seminarii şi conferinţe. La Palatul Parlamentului a fost o conferinţă, „Mâini curate”. Un spital din Braşov este cel mai curat din Europa şi a promovat acest program, „Mâini curate”. (…) Există nişte indicatori, care se referă şi la această acţiune, pentru că spălatul mâinilor presupune o anumită procedură. La un moment dat, la un concurs pentru asistente medicale în spital, unul dintre subiecte la proba practică a fost spălatul pe mâini. Am urmărit cu interes acel concurs pentru că probele practice erau ceva nou şi se refereau inclusiv la abilităţile asistenţilor medicali. Din 10, nouă nu au ştiut să se spele pe mâini, pentru că există o procedură specifică. Bun, eşti angajat într-un spital, dar există nişte proceduri”, a declarat ministrul Sănătăţii Sorina Pintea, miercuri, cu ocazia prezentării raportului de bilanţ la şase luni de mandat.

Ea a explicat că implementarea acestor proceduri ţine de directorul de îngrijiri, iar în ceea ce priveşte controlul, de acesta se ocupă Direcţia de Sănătate Publică.