Plaja din zona Mamaia-Eforie Nord, reamenajată cu bani europeni

29 04. 2013, 14:30

Proiectul „Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanţa şi Eforie Nord”, este în valoare de 170.450.084 euro, din care 145.680.660 euro reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune, suma de 24.726.008 euro este finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat, iar suma de 43.416 euro reprezintă contribuţia beneficiarului Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, informează Agerpres.

„Suntem în situaţia de a semna prima fază a proiectului care cuprinde zona litoralului începând de la Mamaia şi până la Eforie Nord, pe o lungime de 7,5 kilometri de plajă. Prin implementarea acestui proiect vom avea o plajă suplimentară de 33,3 de hectare şi avem un impact de creştere a potenţialului de turism în această zonă cu cel puţin 32.000 de turişti şi 122 de tur-operatori. (…) Este foarte important ca lucrările să decurgă în aşa fel încât finalizarea lor să se producă în anul 2015 şi aşteptăm cât de curând finalizarea pregătirii pentru etapa a doua, pe POS de Mediu 2014-2020, a unor investiţii în cuantum de aproape 500 de milioane de euro”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Rovana Plumb.

Aceasta a menţionat că, prin astfel de investiţii, se încearcă să i se dea litoralului „nu numai ecosistemul şi echilibrul acestuia”, dar şi importanţa turistică necesară atragerii a cât mai mulţi turişti, cât transformarea zonei într-una „profitabilă”.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a scos în evidenţă importanţa respectivei investiţii.

„Investiţia este la fel de importantă ca autostrada pentru Constanta, pentru constănţenii din judeţ şi pentru turişti. Degeaba facem promovare şi investiţii dacă noi nu avem plajă. Restul infrastructurii este aferentă acestei plaje. Şi dacă ne dispare plaja, atunci dispare tot ce înseamnă turism, investiţii, locuri de muncă ş.a.m.d.”, a afirmat Mazăre.

Edilul a informat că, în cadrul proiectului, două dintre digurile care se vor construi vor fi transformate în insuliţe pe care vor fi amenajate restaurante.

„Sunt în discuţii cu doamna ministru, cu cei de la Apele Române, ca în cadrul acestui proiect, spre finalizare, două dintre aceste diguri, nu ştiu dacă integral cu banii din acest proiect, să le transformăm în insuliţe. (…) Discutăm despre asta de vreo 5-6 ani de zile. (…) Acum proiectul a fost semnat şi începe să se deruleze, va fi mult mai simplu. (…) O insuliţă va fi în dreptul plajei Modern din Constanţa şi alta, în partea de sud a staţiunii Mamaia”, a precizat Radu Mazăre.