Anunţ de ultimă oră facut de familia lui Michael Schumacher

RomaniaTV.net
12 09. 2014, 11:14

Imediat cum s-a aflat că Michael Schumacher va fi externat, ziarişti şi reporteri de televiziune din întreaga lume s-au strâns în jurul casei sale din localitatea elveţiană Gland, unde a fost adus după ce a ieşit din spital., iar familia a fost nevoită să cheme poliţia pentru a-i îndepărta pe jurnalişti. Un purtător de cuvînt al familiei a declarat că lucrurile au revenit la normal după această intervenţie.

La casa din Gland, în zona Lake Geneva, Schumi a fost transportat pe 9 septembrie, doctorii fiind de acord că fostul pilot, deşi în continuare în stare critică, poate beneficia de tratamentul necesar şi la reşedinţa sa din Elveţia.

Michael Schumacher s-a lovit foarte grav la cap, la sfârşitul anului, în timp ce se afla la schi, în staţiunea Meribel, din Franţa. Fostul campion de Formula 1, cu opt titluri la activ, a fost iniţial transportat la un spital din Grenoble, după care transferat la clinica din Elveţia, unde a petrecut ultimele trei luni.