Poliţia Rutieră, cu ochii pe şoferii vitezomani: Scoate în trafic toate radarele

RomaniaTV.net
23 10. 2012, 11:44

Potrivit analizelor făcute de specialiştii Direcţiei Rutiere, deşi de la începutul anului până în prezent numărul accidentelor grave este în scădere, în ultimele zile s-au înregistrat mai multe accidente mortale, provocate de maşini folosite la transportul în comun, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a cerut ca în perioada următoare să fie intensificate acţiunile de combatere şi prevenire a evenimentelor rutiere.

Astfel, de marţi până joi, poliţiştii de la Rutieră vor fi prezenţi pe autostrăzi şi pe drumurile naţionale din toate judeţele, cu toate autospecialele care au radare, pentru sancţionarea şoferilor care conduc cu viteză mai mare decât cea legală, care depăşesc neregulamentar ori nu acordă prioritate maşinilor din trafic sau pietonilor, toate fiind cauze ale producerii unor accidente grave.

De asemenea, poliţiştii de la Rutieră, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier şi ai Registrului Auto Român, vor verifica starea tehnică a maşinilor folosite în transportul public de persoane.