Poliţist francez, arestat în Elveţia pentru patru jafuri la bănci

28 05. 2013, 15:46

Bărbatul de 49 de ani acţiona cu faţa descoperită şi ameninţa cu un pistol de jucărie sau cu un cuţit când intra în bănci. El a jefuit în total circa 100.000 de euro, relatează Agerpres.

„Este vorba despre un infractor atipic, care nu are profilul unui hoţ fără scrupule”, a apreciat preşedintele tribunalului, Maurice Paronitti.

Ultimul jaf a avut loc în octombrie 2012, când acuzatul fusese eliberat provizoriu, în aşteptarea procesului după primele trei jafuri. Bărbatul a fugit mai întâi în Franţa, dar s-a întors după câteva zile în Elveţia şi s-a predat poliţiei.

Luni, la deschiderea procesului, acuzatul nu a explicat clar motivele pentru care a comis jafurile. Despărţit de soţie, el spune că a acţionat din disperare, furie sau frustrare.

Ministerul public ceruse patru ani de închisoare, în timp ce apărarea solicitase o pedeapsă de 36 de luni de închisoare, din care jumătate cu suspendare.