Ponta: Săptămâna viitoare Parlamentul trebuie să ia decizia privind câinii maidanezi

RomaniaTV.net
05 09. 2013, 13:13

„Este foarte clar în acest moment că, după 14 ani de proiecte, de promisiuni, acestea au eşuat (…) Nu se mai poate să nu se întâmple nimic. Trebuie luată o decizie foarte clară. Există tot sprijinul să se adopte clar o decizie”, a declarat Ponta, referindu-se la problema câinilor fără stăpân.

Premierul a spus că exista şi până acum legislaţie, dar nu se aplica.

Victor Ponta a mai declarat că nu crede că problema se va rezolva „într-o zi sau într-o lună”.

Premierul a susţinut că săptămâna viitoare Parlamentul trebuie să ia decizia.

El a evitat să răspundă clar întrebărilor jurnaliştilor dacă se pronunţă pentru eutanasierea câinilor fără stăpân.

„Dacă vorbim de viaţa unui om şi viaţa câinilor, evident că trebuie să protejăm viaţa oamenilor”, a spus însă premierul.