Vreau să vă povestesc prin ce-am trecut, ca să fie un exemplu pentru celelalte femei, mai tinere și mai lipsite de experiență, scrie libertatea.ro. După ce vor citi povestea mea, m-aș bucura dacă ar fi mai înțelepte, dacă vor sta pe gânduri și vor înțelege că, în viață, e bine să nu depinzi de nimeni, să fii pe picioarele tale, să ai o pâine a ta. Oricât de greu le-ar fi să meargă la serviciu sau oricât de mulți bani ar avea soțul lor, e bine să câștige și ele o leafă, ca să nu fie la mâna altcuiva. Fiindcă nu pot ști ce le aduce viitorul. Se pot trezi la șaizeci de ani bătute de vânt, la fel ca mine, sub papucul unui nemernic. și ce e mai rău este că, la vârsta aceea, e prea târziu ca să mai poată îndrepta lucrurile, ca s-o mai ia de la capăt. Nu le rămâne decât resemnarea amară.

Citeşte şi Un sucevean şi-a prezentat amanta soţiei ca fiind o VERIŞOARĂ şi intenţiona să doarmă toţi trei într-un pat. Unde credeţi că a ajuns

Alte Articole

Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele ...

Denise Rifai, dezvăluiri fierbinți despre Dan Bittman: „Oamenii ...

Test de inteligență EXTREM de dificil. Mută un singur băț ...

Sunt din Buftea, un oraș care avea tradiție cinematografică înainte de ’89. La studioul cinematografic mi-am și cunoscut soțul, pe Eduard. Era operator, iar eu tocmai ce fusesem angajată, datorită unei prietene, ca garderobieră.

— Cum e, Valerio, la tine, la slujbă? mă descosea mama, curioasă. Te pun și pe tine să joci în filme?

— N-am eu norocul ăsta, mamă. Dar tot îmi place, e o lume nemaipomenită! Vorbesc față-n față cu toate vedetele din țara asta!

Mi se părea că trăiesc un vis: îi vedeam pe toți marii actori, erau aproape de mine, îi atingeam, vorbeam cu ei. Cei mai mulți erau tineri, dar deja celebri, și mie mi se părea că a dat norocul peste mine fiindcă reușisem să mă angajez acolo.

— Cine știe, poate că te-o descoperi și pe tine cineva, mai știi de unde sare norocul? visa mama, care era chiar mai naivă decât mine.

Ce-i drept, eram destul de frumoasă, nici-cum de lepădat. și eram și foarte tânără, aveam doar optsprezece ani! 0 copilă, ce mai! îmi place să mă gândesc uneori că visul mamei s-ar fi împlinit, poate, dacă nu mi-ar fi ieșit în cale Eduard, ca să-mi sucească mințile. Poți să știi, vorba mamei, de unde sare norocul? Ei bine, am crezut că norocul meu era bărbatul ăsta arătos, cu ochii aprigi și cu mustață întoarsă, bun de gură. Era tot timpul vesel, pus pe glume. Cum mă vedea, cum mă tachina cu o vorbă ascuțită și hazlie, la care nu puteam să nu râd, oricât mă străduiam. Atâta s-a ținut de capul meu, că până la urmă am acceptat să dansez cu el, la serbarea de 1 Mai, organiza-tă de conducerea studioului pe malul lacu-lui. și tot acolo m-a sărutat pentru prima oară. M-am tras repede înapoi, speriată de gestul lui îndrăzneț:

— Să nu-ți închipui că-s una din alea, știi tu de care… i-am zis eu repede, supărată mai mult pe mine fiindcă-i răspunsesem la sărut.

El m-a luat de mână și m-a privit drept în ochi:

— Ce te face să crezi că te-aș lua drept una dintr-alea?

— Păi am auzit că ai avea o iubită, pe una, Gina, secretară de platou. Vorbește lumea că nu prea e fată de casă…

Eduard a început să râdă.

— Așa vorbește lumea? Se vede treaba că nu ți-au ajuns decât bârfe mincinoase la urechi. Gina nu-i iubita mea. Am ieșit de vreo două ori cu ea în oraș, atâta tot. Nu e nimic serios între noi. Dar mi-aș dori să fie ceva serios între mine și tine. Dacă aș fi sigur că mă placi cât de puțin, că am o șansă la tine, nu m-aș mai uita la nimeni, pe cinstea mea! Ei, ce zici?

— Ce să zic, ești un bărbat cu „vino-ncoace”, ai o droaie de admiratoare…

— Dar tu mă placi?

Țopăia în jurul meu, făcând-o pe cocoșul, fluturându-și o mână în dreptul frunții, în semn de creastă. Am pufnit în râs, fiindcă era tare nostim.

— Oprește-te, Eduard, că mor de râs!

— Ba nu mă opresc, până nu-mi spui că mă placi și vrei să fim prieteni! Vrei?

— Vreau, numa’ stai locului, că m-ai amețit!

Atunci m-am trezit luată pe sus și învârtită de trei ori, până am amețit cu adevărat. Mi-am revenit cu greu, după un nou sărut.

Acela a fost începutul prieteniei noastre, care a durat vreo jumătate de an, până când Eduard m-a cerut în căsătorie. Spre surpriza mea, mamei nu i-a plăcut deloc de el, când l-a cunoscut.

— Valerio – mi-a zis ea în bucătărie, unde m-a tras deoparte, în seara când Eduard a venit să mă ceară de la ai mei -, mie nu-mi place băiatul ăsta! Are o privire de curvar, ai văzut cum îi joacă ochii? Eu cred că, dacă-l iei, o să ai necazuri cu el, n-o să faci casă bună. Ăsta nu-i om serios, fetițo, să știi!

— Mamă, nu-l cunoști! Așa e el, mai vesel și mai glumeț din fire, dar nu se uită după altele! Ce ți-a venit, de nu-ți place?

Dar mama a ținut-o una și bună că nu-i place de el, că ascunde ceva. Am făcut însă ca mine și nu i-am dat ascultare. Așa că m-am măritat, la nouăsprezece ani abia împliniți.

Imediat după nuntă, Eduard mi-a interzis să mai merg la muncă.

— Câștig eu destui bani pentru amândoi, nu-i nevoie să te mai scoli și tu dimineața, să te chinui cu servi-ciul. Ia stai tu cuminte acasă și ai deocamdată grijă de mine, iar mai pe urmă, de copilul nostru!

Am cedat mult prea ușor, prea ușor am renunțat la serviciu. Am încercat, ce-i drept, să aduc argumente pro, dar n-au ținut. Eduard le-a spulberat pe toate, iar când a zis că nu vrea ca alți bărbați să mă privească sau să mă atingă, să-mi facă vreo propunere, m-a convins. Mi-am zis că mă iubește foarte mult și n-ar suporta gândul că m-aș putea uita la altcineva. Bărbații sunt destul de orgolioși, așa îmi spusese mama, nu suportă ca nevasta să le fie râvnită de alții. Mie mi s-a părut atunci că gelozia lui Eduard e suprema dovadă de iubire. Așa că am renunțat la slujbă, deși cu părere de rău, fiindcă-mi plăcea ceea ce făceam și mai aveam și ocazia să cunosc actori.

M-am dedicat familiei. Am crescut trei copii și am făcut oameni din ei. Sunt mândră de copiii mei. Anii au trecut de-a valma, până am ajuns să număr la vârstă cincizeci și șapte. Abia atunci mi-a fost dat să aflu că, în timp ce eu îmi vedeam de casă, Eduard trăia cu o altă femeie, avea o altă familie, făcuse un copil cu acea femeie…

Vă dați seama cât de bine a ascuns el acest lucru, dacă mama n-a putut afla până acum de viața lui dublă! A venit valvârtej la mine și mi-a făcut capul calendar:

— Ai văzut, nemernicul? ți-a stricat viața, îngropându-te între patru pereți, ți-a stricat viitorul, iar el, în tot acest timp, se ducea la alta, trăia cu alta, dormea în pat cu ea, îi dădea bani pentru copil, să-l trimită la școală…

Mi-a povestit tot, de-a fir a păr. Aflase asta de la o babă de-a ei, care o cunoștea pe amanta lui Eduard. Femeia aceea îi povestise viața ei cu amantul însurat, care avea trei copii legitimi. îi dăduse babei toate informațiile, inclusiv adresa ei și… a noastră. Asta fiindcă simțea că boala de inimă de care suferea era destul de serioasă și oricând putea face un infarct. Cum fiul ei nu se afla în țară, nu mai rămânea, în caz de ceva, decât Eduard, care să fie anunțat că i s-a întâmplat ceva. Iar „secretul” acesta și-a făcut drum, cât ai clipi, spre urechile mamei.

— Nenorocitul, unde e, să-i rup picioarele?! țipa mama, care, la cei peste optzeci de ani ai săi, e de o vitalitate ieșită din comun. 0 să-l omor! striga ea, agitând bastonul în aer, ca pe o armă.

— Mamă, nu te pripi, poate nu e el, cine știe despre cine o fi fost vorba… Tu ai fost de la bun început împotriva lui Eduard, abia ai așteptat o ocazie să te răzbuni pe el!

— Valerio, tu n-auzi că nenorocita aia i-a dat Lenuței adresa voastră? Ce-ți mai trebuie ca să te convingi?

— De unde să știu că-mi spui adevărul?

— Cum? Crezi că ți-aș turna o asemenea gogomănie, ca să te despart de el, la vârsta pe care-o ai? ți-am spus adevărul, fiindcă nu pot îndura să știu că, după ce s-a culcat cu alta o viață întreagă, s-a întors acasă, să-l speli, să-l calci, să-i dai de mâncare! Că n-ai mai știut altceva decât să faci treabă, toată ziua te văd în bucătărie. Că mai e și pretențios, vrea nu știu ce feluri de mâncare, domnul tău! Așa a văzut el prin țările pe unde a umblat! 0 mâncare de cartofi n-ar fi de nasul lui, trebuia să te pună să-i gătești fazan expandat…

— Fezandat, mamă… Așa se zice.

— Mă rog, eu sunt proastă, nu știu cum se zice, sunt țărancă. Dar uite că tot l-am prins!

își freca mâinile de satisfacție, deși situația, dacă era s-o judec la rece, nu ar fi avut de ce să-i dea motive de bucurie. Mama însă era bucuroasă nu pentru ce mi se întâmplase mie, ci pentru că avusese dreptate. Se bucura că nu dăduse greș când mă avertizase, la început, că Eduard e un nemernic care nu mă merită. întâmplător, soțul meu nu era acasă, fiindcă lucrează și acum, după ce s-a pensionat. Așa că maică-mea n-a avut cui să-i facă scandal și, după câteva ore de așteptat, a trebuit să se ducă acasă, să-și facă injecția, că e bolnavă de diabet.

Dar l-am luat eu în primire pe Eduard, când a sosit acasă. Eram în bucătărie, făceam o prăjitură; pregăteam aluatul, de nervi trebuise să mă apuc de ceva.

— Ai venit de la cealaltă nevastă a ta? l-am luat eu direct, când a intrat în bucătărie.

S-a așezat ușurel pe taburet, a oftat și n-a zis nimic.

— Nu răspunzi, mincinosule, trădătorule?

— Cum ai aflat? a întrebat el. Că am ținut totul foarte bine ascuns.

— știi și tu că rahatul începe să miroasă până la urmă. Credeai că o să închid ochii și n-o să aflu nimic, nu? După care, puteai să-ți faci de cap cu femeia aia, s-o aduci aici, s-o iei de nevastă… Nu ți-a fost rușine, m-ai mințit în toți acești ani, zeci de ani…

Eduard privea în pământ, încruntat.

— Așa a fost să fie, a zis el șoptit, ca pentru sine.

— Cum adică așa a fost să fie? De ce n-a fost să fie altfel, să fie bine? De ce a trebuit să-ți bați joc de mine, de copii?

— Nu mi-am bătut joc. Adevărul e că v-am iubit pe amândouă, n-am putut renunța la niciuna dintre voi. Ea a acceptat situația asta, tu nu știai și nici n-ar fi trebuit să afli…

Ne-am certat atunci îngrozitor. Făcuse un păcat de moarte, în ceea ce mă privea. Mă mințise atâta vreme, îmi distrusese viața.

— Vreau să termini cu ea acum, imediat, am țipat eu.

Eduard a început să râdă, ca de o glumă bună.

— știi bine că asta nu se poate, după treizeci de ani. Nu te gândești că e o viață de om? Nu pot renunța la ea, așa cum nu pot renunța nici la tine. Mai ales acum, că e bolnavă de inimă.

— Atunci, o să fac eu pasul acesta, o să plec eu, o să divorțez!

— Valeria, hai, nu fi ridicolă! Cine mai divorțează la vârsta noastră?

Am ieșit din bucătărie, trântind ușa. M-am dus în sufragerie, unde am început să plâng. Dar, încet, încet, am început să văd lucrurile într-o altă lumină. într-adevăr, mă înșelase atâta vreme și destul de urât. Dar avea dreptate. Unde să mai plec la anii mei?

Fără niciun ban, fără pensie, fără un sprijin. Să mă duc pe capul copiilor mei, să le fiu povară? Nu puteam, nu le puteam face așa ceva, și nici nu le puteam spune de ce mă despart de Eduard, la bătrânețe. Mi-era rușine că atâta vreme am fost oarbă, că n-am știut că Eduard avea o amantă la care se ducea ca acasă. Eduard avea dreptate. La vârsta noastră, cine mai divorțează? Ce puteam face? M-am prefăcut că totul e la fel ca înainte, că nu s-a întâmplat nimic. Dar, înainte de asta, am avut o discuție cu el.

— Uite, încerc să te înțeleg. Nu zic că te iert, că sar în sus de bucurie pentru ce ai făcut. Dar măcar de gura lumii să păstrăm aparențele. încerc să uit ce am discutat ieri, dacă-mi promiți că nu vei aduce niciodată vorba despre femeia asta, că nu mă vei neglija pe mine pentru ea. Că n-o să aud nicicând de ea și că nu-mi va veni vreodată la ușă, ca să-și ceară nu știu ce drepturi.

— Sunt de acord, a încuviințat Eduard. Așa cum nu te-a deranjat până acum, tot așa nu te va deranja nici de acum încolo!

Am făcut, așadar, un compromis. și de aici a ieșit doar Eduard neșifonat, după ce mi-a schimbat viața, că am ajuns la vorba mamei, chiar dacă nu-mi convine. Dacă n-aș fi plecat eu de la serviciu, dacă nu l-aș fi abandonat, să rămân la mâna bărbatului meu, acum alta ar fi fost situația. N-ar fi trebuit să accept o asemenea măgărie din partea lui.

Vă întrebați, firește, dacă nu sunt geloasă pe femeia aceea. La vârsta mea, e destul de greu să te mai apuce gelozia. Sentimentele astea mari ca dragostea și gelozia dispar, se tocesc, cu timpul. Nu, n-am nimic cu amanta lui Eduard. Mi-e chiar milă, când mă gândesc la ea. Ceea ce mă doare cumplit este trădarea lui, minciuna în care m-a ținut vreme de treizeci de ani.

Așa că de-asta vreau să le dau un sfat cititoarelor, mai ales celor tinere: fetelor, nu vă lăsați serviciul pentru nimic în lume! Nu merită, zău! E mai comod, într-adevăr, dar nu se știe când vine o clipă în care trebuie să vă luați viața în mâini, să fiți independente, și nu să stați după bărbat. Să vă fie învățătură de minte ceea ce am pățit eu. Nu mai am demnitate, am devenit un biet obiect casnic, o bucătăreasă. Vreți să ajungeți ca mine? Nu cred.