Povestea impresionantă a designerului care o îmbracă pe Olena Zelenska. Prima doamnă a Ucrainei i-a purtat creaţiile şi în timpul vizitei în SUA

24 07. 2022, 12:22

Creatoarea de modă Lilia Litkovaskaya este preferata primei doamne a Ucrainei, Olena Zelenska. Aceasta i-a purtat creaţiile şi în timpul vizitei în Statele Unite. La sosirea în SUA, Olena Zelenska a purtat o rochie măslinie accesorizată cu o eșarfă care se prindea la gât.

La această rochie măslinie, prima doamnă a Ucrainei a accesorizat bijuterii de inspirație populară de la designerii ucraineni Guzema și Gunia.

A doua creaţie marca Lilia Litkovskaya a fost purtată de Olena Zelenska în timpul vizitei la Casa Albă, când s-a întâlnit cu Joe Biden şi soţia sa, Jill. Cu această ocazie, prima doamnă a Ucrainei a purtat un costum – sacou şi fustă – de culoarea galben pal la care a asortat o pereche de pantofi albaştri cu toc. Sacoul cu două rânduri de nasturi şi decolteu pătrat a scos în evidenţă silueta soţiei lui Volodimir Zelenski, potrivit vogue.com.

 

Pentru apariţia în Congresul American, prima doamnă a Ucrainei a purtat un costum de culoare neagră cu o inserţie dintr-o țesătură albă cu broderii tradiționale ucrainene, produsă de o faimoasă casă de modă ucraineană, AMG.

Citeşte şi: Olena Zelenska, discurs tranşant în Congresul SUA. „Vă cer arme ca să ne protejăm casele!” VIDEO

 

Nu este prima dată când Olena Zelenska îmbracă ţinute create de designeri ucraineni. În 2019, Olena Zelenska a purtat un costum cu fustă albă cu fante, creat de Artem Klimchuk, cu ocazia instalarii soţului ei în fruntea Ucrainei.

Citeşte şi: Zelenski, după vizita soţiei în SUA: Rusia va fi acuzată de genocid

 

Povestea impresionantă a designerului care o îmbracă pe Olena Zelenska

Creatoarea de modă preferată de Olena Zelenska este Lilia Litkovskaya, are 40 de ani, a crescut în Bucha, a mers la școală acolo, apoi s-a mutat la Kiev. Înainte de invazia rusă, obișnuia să revină în casa părintească în fiecare duminică, potrivit The Times.

Bucha a fost cândva „locul în care îmi încărcam bateriile”, mărturisea Lilia Litkovskaya, într-o postare pe Instagram. După 24 februarie, Bucha a devenit cunoscut în întreaga lume, mai ales după ce autorităţile ucrainene au dat publicităţii imaginile cu masacrul armatei Rusiei în acest oraş.

Pe 24 februarie, ziua în care Rusia a invadat Ucraina, creatoarea de modă ucraineană Lilia Litkovskaya a fugit din Kiev cu fiica ei. Au plecat iniţial în Milano, apoi la Paris.

„Am plecat pe 24 februarie la ora 17 cu fiica mea de doi ani. În primul rând, am fost în vizită la prieteni la Milano, în Italia și acolo am înțeles că pentru mine era foarte important să fiu la Paris în săptămâna modei”, mărturiseşte Lilia.

Mama ei a insistat să rămână. Nu s-a îndurat să-şi abandoneze câinele. „Am implorat-o să vină, dar nu a vrut să-şi părăsească câinele. Ultima dată când am vorbit cu ea se adăpostea alături de alte rude într-un subsol”, povestea Lilia după ce a reuşit să plece din ţară, în 24 februarie.

În ciuda războiului, Lilia Litkovskaya a ales să se întoarcă în ţară. A deschis un atelier în care crează rochii de mireasă în Lviv. „Nu puteam să-mi abandonez echipa. Revenirea mea în ţară are legătură cu cei care nu ştiu ce să facă, dacă să revină sau nu în Ucraina”, spune Lilia Litkovskaya, într-un interviu pentru Deutsche Welle. 

De altfel, întreaga ei echipă de designeri şi croitori s-a mutat de la Kiev la Lviv şi produce acum rochii de mirese.

Femeilor care au fugit din calea războiului din Ucraina, Lilia le transmite că „avem cei mai puternici bărbaţi din lume, vom învinge, putem trece pentru orice obstacol”.

În urmă cu două săptămâni, Lilia Litkovskaya s-a măritat cu fostul secretar al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare Alexander Danilyuk, un apropiat al lui Zelenski.

La nuntă a participat primarul Kievului, Vitaliy Klitschko.