Prelevare de organe de la un adolscent de 15 ani aflat în moarte cerebrală

05 03. 2016, 11:17

Coordonatorul Centrului de Transplant din Iași, dr. Raluca Neagu, a declarat că, pe parcursul a mai multe ore, medicii au prelevat ficatul, rinichii și cordul unui copil de 15 ani. De asemenea, în timpul intervenției chirurgicale s-a efectuat și prelevare de os și tendon, a mai spus dr. neagu, potrivit Agerpres.

După prelevarea organelor, elicopterele SMURD Iași și Inspectoratul de Aviație MAI efectuează zboruri spre Târgu Mureș, unde va fi dusă inima copilului, și București, unde vor fi transportate ficatul, un rinichi, țesutul și osul prelevat.

La Iași, urmează ca doi pacienți cu afecțiuni renale și oftalmologice să fie beneficiarii unor transplanturi.

Aceasta este cea de-a opta prelevare de organe efectuată de la începutul anului și până acum. Ca și în celelalte cazuri, prelevarea de organe a fost posibilă în urma acordului dat de familia copilului.