PREMIERĂ ÎN JUSTIŢIE. Un braconier de mistreţi a fost condamnat la închisoare cu executare

Un bărbat din Borșa care a fost pus sub acuzare pentru o faptă de braconaj comisă pe raza judeţului Suceava a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare, cu executare. Sentinţa menţinută de ambele instanţe care au judecat acest dosar este o premieră, cel puţin pentru ultimii ani. În alte dosare privind fapte de braconaj, unele chiar cu prejudicii mult mai mari, inculpaţii au scăpat cu pedepse cu suspendare ori chiar cu banale amenzi administrative.

04 feb. 2018, 06:32
PREMIERĂ ÎN JUSTIŢIE. Un braconier de mistreţi a fost condamnat la închisoare cu executare

Victor Oros a fost prins în flagrant pe data de 26 august 2014, în fondul de vânătoare de pe raza comunei Cârlibaba, după ce a împușcat un mistreţ, scrie monitorulsv.ro. Bărbatul se deplasase în fondul forestier, alături de alţi suspecţi, cu un autoturism Audi Q5. La vremea respectivă anchetatorii de la Poliţia municipiului Vatra Dornei s-au mobilizat serios pentru a-i prinde pe autori, după ce au primit o sesizare privind braconieri care se află în fondul de vânătoare.

Citeşte şi Fost guvernator, condamnat la închisoare pentru luare de mită

Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei l-a trimis în judecată pe Victor Oros pentru infracţiunile de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și muniţiilor. Bărbatul a primit 1 an și 10 luni de închisoare pentru prima infracţiune și 1 an și 6 luni de închisoare, pentru a doua infracţiune. În urma contopirii pedepselor a rezultat o pedeapsă finală de 2 ani și 4 luni de închisoare.

Conform aceleiași sentinţe a Judecătoriei Vatra Dornei, bărbatul are de achitat 1.000 de euro prejudiciu pentru mistreţul împușcat Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJOFM) Suceava. Judecătorii dorneni au mai dispus confiscarea de la inculpat a unei carabine cu lunetă, a cinci tuburi de cartuș, precum și a unui proiector prevăzut cu un cablu de aproximativ 6 metri, bunuri confiscate în urma acţiunii flagrante a poliţiștilor din ziua de 26 august 2014.

Zilele trecute, Curtea de Apel Suceava a confirmat întru totul decizia luată de Judecătoria Vatra Dornei, astfel că sentinţa a rămas definitivă și irevocabilă.

Citeşte şi Fosta şefă a Serviciului Achiziţii din Primăria Medgidia, condamnată definitiv la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă

Braconieri cu mijloace moderne, foarte greu de prins

În ultimii ani, poliţiștii au depistat mai multe cazuri de braconaj pe raza Ocolului Silvic Cârlibaba, la limita judeţului Suceava cu Maramureșul. În aproape toate cazurile în care au fost identificaţi suspecţi a fost vorba de bărbaţi din localitatea vecină – Borșa.

O realitate bine cunoscută de cei de la poliţie ori de la AJVPS Suceava este că braconierii de acest gen sunt oameni cu o stare materială bună, care intră în fondul forestier cu maşini de teren, cu proiectoare care bat la distanţe foarte mari şi care se folosesc de staţii de emisie performante şi alte mijloace tehnice care îi ajută să se organizeze bine şi să fie extrem de greu de prins. Nu mai este vorba în nici un caz de braconieri care să vâneze un animal pentru consum propriu, ci de indivizi veniţi să omoare cât de multe animale pot, pentru a le valorifica apoi pe piaţa neagră.

O altă realitate este și că fenomenul este unul mult mai de amploare decât puţinele cazuri din ultimii ani în care autorii au putut fi prinși.

O astfel de condamnare cu executare, dacă nu va rămâne izolată, poate fi cea mai bună metodă de stopare a acestor acte de braconaj.
Cel mai cunoscut este un caz din 2012, când doi indivizi din Borşa au împușcat cinci căprioare, din care trei erau femele gestante ce urmau să fete în aproximativ două săptămâni.

În acest caz deja foarte vechi, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au trimis în judecată doi inculpaţi, dosarul aflându-se încă pe rolul instanţei de fond, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.