PREMIERĂ în justiţie. Un şofer care a produs accident, acuzat de omor calificat nu de ucidere din culpă. PEDEAPSA, mult mai mare VIDEO

01 04. 2017, 15:01

Șoferul riscă între 15 și 25 de ani de închisoare. În cazul în care era acuzat de ucidere din culpă, pedeapsa maximă era de 7 ani și jumătate.

Anchetatorii consideră că este vorba de o intenție indirectă. Șoferul a trecut de trei ori pe culoare roșie a semaforului și nu a frânat deloc în apropierea semaforului deși era coloană de mașini și putea prevedea un incident. Accidentul s-a întâmplat pe contrasens.

Tragedia s-a petrecut pe 4 februarie. O mașină în care se aflau o femeie și un bărbat a fost lovită din plin de bolidul tânărului. Cei doi soți și-au pierdut viața în urma accidentului.

Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere la ora 13.09 şi 25 secunde. 

Expertiza psihiatrică a arătat că tânărul de 25 de ani avea discernământ în momentul respectiv. În acest moment, el se află în arest preventiv, informează digi24.ro.