Premierul face dezvăluiri despre starea lui de sănătate: diagnosticul a fost confirmat

28 08. 2019, 15:31

„Diagnosticul a fost confirmat, este un limfom într-un stadiu precoce”, a spus Skvernelis în faţa jurnaliştilor, la Vilnius.

El a dezvăluit că a fost supus unei prime sesiuni de chimioterapie marţi, precizând că tratamentul va continua în septembrie şi în octombrie. „Doctorii speră la o remisie completă (a bolii) şi eu sper la fel”, a adăugat premierul lituanian, în vârstă de 49 de ani, informează Agerpres.

Boala lui a fost detectată în timpul unui examen medical de rutină după alegerile prezidenţiale din mai, în timpul cărora era candidat. Diagnosticul a fost confirmat în timpul unei intervenţii chirurgicale în august.

Fost şef al poliţiei naţionale, premier din decembrie 2016, susţinut de partidul aflat la putere, Uniunea Fermierilor şi Verzilor, de care el este apropiat, Skvernelis a fost învins în alegerile prezidenţiale de economistul Gitanas Nauseda. Următoarele alegeri legislative din Lituania sunt prevăzute pentru octombrie 2020.