Premierul Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră despre certificatul verde COVID-19 la locul de muncă

Generalul Nicolae Ciucă, premierul României, a declarat, marţi, că a discutat cu medicul Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, despre urgentarea adoptării proiectului privind obligativitatea certificatului verde COVID-19 la locul de muncă.

30 nov. 2021, 16:11
Premierul Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră despre certificatul verde COVID-19 la locul de muncă

Premierul Nicolae Ciucă a dat de înţeles că ar vrea implementarea certificatului verde COVID-19 în România.

„Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament şi în momentul în care va fi aprobat de către Camera Deputaţilor, să meargă la promulgare şi să fie aplicat. Nu estimez, acum, un timp legat de procedura parlamentară care trebuie urmată”, a declarat, marţi, premierul Nicolae Ciucă, potrivit Dcnews.

Citeşte şi: Monica Popa, atac dur la adresa lui Arafat după apariția tulpinii africane: „E un nespecialist”

Premierul Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră despre certificatul verde COVID-19 la locul de muncă. Vor beneficia de el şi românii care au trecut prin boală?

Întrebat dacă certificatul verde COVID-19 va putea fi eliberat şi persoanelor care dovedesc că au trecut prin boală, pe baza unui test privind anticorpii, premierul Nicolae Ciucă a răspuns:

„Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia și persoanele care au trecut prin boală”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Cât despre eliberarea certificatului verde COVID-19 după 10 zile de la prima doză de vaccin, Nicolae Ciucă a afirmat că nu a discutat despre acest subiect cu ministrul Sănătăţii.

„Urmează să vină cu o propunere concretă care să fie inclusă în proiectul din Camera Deputaților”, a afirmat prim-ministrul.

Citeşte şi: Premierul Nicolae Ciucă face promisiuni românilor de la orașe cu sistem centralizat de încălzire: Vom distribui bani în foarte scurt timp

Proiectul legislativ prin care certificatul verde COVID-19 ar urma să devină obligatoriu în România ar trebui adoptat până la sfârşitul acestui an, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila,

Introducerea acestei măsuri va fi făcută în baza unui algoritm stabilit de specialişti.

„Şi fac aşa un disclaimer, nu se mai spune certificatul verde, pentru că certificatul verde original – ca să înţeleagă toată lumea – se referă la documentul adoptat de către Parlamentul European şi se referă la călătoria între statele membre, certificatul COVID, care a făcut atât de mult…, a prezent un subiect de interes şi de dezbatere, şi de foarte multe ori de controverse în spaţiu public, vom încerca să găsim pentru el o soluţie legislativă, care să stabilească un cadru foarte clar pentru toată lumea, iar introducerea acestui certificat verde să poată să fie făcută atunci când există o creştere susţinută, un anumit interval de timp, de exemplu trei săptămâni iar renunţarea la utilizarea acestui certificat verde complet, adică presupune vaccinare, testare sau trecerea prin boală, să fie făcut atunci când există o scădere mai multe săptămâni consecutiv şi se atinge un anumit nivel al incidenţei cumulate. Toate aceste lucruri, detaliile tehnice, dacă vreţi, cifrele vor fi stabilite de colegii de specialitate de la Institutul Naţional de Sănătate Publică”, a declarat Alexandru Rafila, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.