Premierului britanic Theresa May i se pregăteşte „debarcarea”. Nu mai este agreată nici măcar de susţinătorii Brexit-ului

06 10. 2017, 08:14

Presa britanică a relatat vineri că există un grup de 30 de parlamentari care fac demersuri pentru destituirea șefei executivului de la Londra. Într-o declarație pentru postul de radio BBC, Shapps a spus că există o gamă largă de parlamentari care îi cer premierului May să demisioneze.

”Sunt susținători ai rămânerii în Uniunea Europeană, dar sunt și susținători ai Brexit-ului (printre parlamentarii respectivi, n.r.). Ei nu ar fi niciodată de acord în mod automat cu un singur candidat și aici nu este vorba despre promovarea unei persoane”, a spus fostul lider al conservatorilor britanici.

Pe de altă parte, ministrul britanic al mediului, Michael Gove, și-a exprimat speranța că Theresa May va continua să dețină funcția de prim-ministru al Marii Britanii. ”Theresa are calități pentru a fi prim-ministru, ea este un excelent premier, sper că ea va continua în funcția de prim-ministru și în anii următori”, a declarat Gove pentru BBC, citat de Agerpres.

Încercarea premierului Theresa May de a-și spori popularitatea aflată în declin a suferit un eșec miercuri, când discursul său din cadrul Congresului Partidului Conservator a fost întrerupt în repetate rânduri de accese de tuse, de un farsor și chiar de litere ale sloganului afișat pe tribună care cădeau.

Citeşte şi Brexitul a dat tonul luptelor pentru autonomie în mai multe ţări. Cum va arăta viitoarea hartă a lumii. Ce va fi în România

Un actor britanic, Simon Brodkin, cunoscut pentru farsele sale, a mai tulburat alocuțiuni ale unor personalități, precum Donald Trump și fostul președinte al FIFA, Sepp Blatter. În timp ce Theresa May se adresa delegaților conservatori, Brodkin a înaintat spre ea și i-a înmânat un formular P45, documentul furnizat de obicei unui salariat când acesta demisionează. El a fost evacuat din sală, șefa guvernului fiind constrânsă să-și întrerupă pentru scurt timp discursul, dar publicul a susținut-o și a încurajat-o să-l continue.

Pentru a-și explica gestul care se voia umoristic, Simon Brodkin a declarat că ideea i-a fost sugerată de Boris Johnson, ministrul de externe, foarte critic la adresa strategiei — considerată de el prea moale — adoptată în negocierile cu privire la Brexit.