Preotul Chris Terheş, dat afară din Biserica Greco-Catolică, după ce a apărut pe listele PSD pentru europarlamentare. Anunţul oficial

26 03. 2019, 18:10

„În urma liberei alegeri a părintelui Cristian Terheş de a se implica în politică, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea face următoarele precizări: conform Dreptului Canonic al Bisericilor Orientale, clericii „nu vor lua parte activă în partidele politice”, drept urmare, Episcopia a decis ca părintele Cristian Terheş să fie eliberat de exerciţiul funcţiilor sacerdotale; Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea se delimitează de orice afirmaţie cu caracter politic atât ale părintelui Cristian, cât şi a oricui altcuiva; opţiunea politică a părintelui nu reprezintă poziţia oficială a Episcopiei noastre, ea fiind rezultatul manifestării libertăţii personale a părintelui„, se arată într-un comunicat al Bisericii Greco-Catolice.

Fidelă Evangheliei iubirii lui Cristos pentru toţi oamenii, Biserica Greco-Catolică din România promovează în mod permanent pacea, dialogul şi buna înţelegere între oameni de credinţe şi opinii diferite, mai precizează sursa citată.