Preşedintele Klaus Iohannis: Nu mă grăbesc cu propunerea unui nou şef la SIE

RomaniaTV.net
22 03. 2017, 15:42

”Parlamentul după, cred că nici 7 luni, a reuşit să vacanteze postul. Da, la momentul potrivit voi face o propunere. Am de gând să discut cu majoritatea parlamentară înainte să facă publică propunerea pe care o voi face”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat dacă va desemna tot un politician, cum s-a întâmplat până acum la SRI şi la SIE, şeful statului a afirmat că este „prea devreme” pentru a se discuta despre persoane. Întrebat dacă are un orizont de timp pentru a veni cu o propunere, Iohannis a răspuns: „Nu mă grăbesc”.

Şeful statului s-a declarat însă mulţumit de modul în care îşi desfăşoară activitatea şeful interimar al SIE.

”Sunt foarte mulţumit de activitatea domnului general Predoiu, dar este director interimar şi este nevoie de un director civil”, a spus preşedintele.

Klaus Iohannis a fost chestionat şi cu privire la ”cutuma” numirii şefilor serviciilor din rândul opoziţiei.

”Au existat anumite cutume, de exemplu că un serviciu este la putere şi unul la opoziţie. În Parlament s-a trecut într-o nouă fază, că nu se mai ţine cont de aceste cutume. (…) Este doar o observaţie.(…) Este prea devreme să discutăm despre persoana în cauză, dacă va fi politician sau nu. Rămâne de văzut”, a adăugat preşedintele.

Întrebat dacă poate spune care este orizontul de timp în care ar putea lua o decizie, şeful statului a spus ”Nu mă grăbesc”.