Preţuri mai mari la casă ca la raft. Cum păcălesc unele magazine clienţii. Ce să faci dacă ţi se întâmplă aşa ceva VIDEO

Înşelătorie în magazine: preţuri mici la raft şi mari la casa de marcat. Acestea sunt doar câteva dintre neregulile descoperite în market-urile din Mehedinţi de către angajații de la protecţia consumatorului.

16 iun. 2018, 07:51
Preţuri mai mari la casă ca la raft. Cum păcălesc unele magazine clienţii. Ce să faci dacă ţi se întâmplă aşa ceva VIDEO

Angajaţii magazinelor spun că sunt doar nişte erori, însă cei defavorizaţi sunt întotdeauna clienţii, informează România TV. „Una scria la raft si alta la casa cand incasau si spuneau ca au gresit, n-au avut timp si cand te duceai erau preturile…diferente foarte mari”, a spus o clientă. 

Citeşte şi Alertă pe litoral. Carne congelată, expirată în 2016, gătită turiştilor. Reacţia OPC

Aceasta este una dintre cele mai frecvente înşelătorii practicate de marile magazine. Nu toţi clienţii verifică preţul la raft, ca să sesizeze că produsul este mai scump. Oamenii spun că verifică atunci când pleacă din magazin sau chiar acasă.

„E o practica ilegala, in dauna cumparatorilor. De multe ori starea produselor nu prea corespunde calitatii”, spune un alt client. 

În urma controlului efectuat s-au dat mai multe amenzi pentru înşelătorie prin diferenţele de preţuri. „Diferentele nu erau foarte mari, erau de cativa zeci de bani, dar si un ban si cativa zeci de lei.. pana la urma consumatorul nu trebuie niciodata pus in situatia de a fi inselat si de a i se insela increderea”, a spus un comisar şef din cadrul OJPC Mehedinţi. 

Cei de la protecţia consumatorului recomandă ca preţul produsului sa fie verificat bine de cumpărători şi chiar dacă au plecat din magazin să depună o plângere cu ajutorul bonului.