Prima mare explozie solară a anului. Sunt aşteptate furtuni geomagnetice. Vezi cum ne-ar putea afecta

RomaniaTV.net
09 01. 2014, 06:38

Explozia solară de marţi a fost catalogată drept un eveniment din clasa X1,2.

Erupţiile solare din clasa X sunt cele mai puternice furtuni solare cunoscute. Furtunile solare de intensitate medie fac parte din clasa M şi degajă suficientă energie pentru a genera spectaculoase fenomene de auroră boreală sau australă. Erupţiile solare slabe sunt incluse în clasa C, scrie Agerpres.

Atunci când se îndreaptă spre Pământ, erupţiile solare din clasa X pot reprezenta un risc pentru astronauţii aflaţi pe orbită şi pot întrerupe comunicaţiile şi sistemele de navigare prin satelit.

Explozia solară de miercuri s-a produs la câteva ore după o erupţie de intensitate medie, dintr-o zonă diferită a aceluiași grup de pete solare, de aproximativ 7 ori mai mare decât diametrul Pământului.