Prima veste bună pentru Simona Halep în plin scandal de dopaj. Anunţ oficial făcut de WTA

Simona Halep (31 de ani) este suspendată provizoriu pentru dopaj din octombrie 2022 şi a încheiat anul trecut pe locul 10 WTA, în ciuda faptului că a jucat ultima dată pe 29 august, la US Open. Fără puncte, era de aşteptat ca românca să iasă deja din top 50, dar rezultatele de la Roland Garros o menţin destul de sus în ierarhia WTA.

05 iun. 2023, 19:04
Prima veste bună pentru Simona Halep în plin scandal de dopaj. Anunţ oficial făcut de WTA

Prima veste bună pentru Simona Halep în plin scandal de dopaj. Deşi n-a mai jucat de aproape nouă luni, românca este pe locul 36 în clasamentul live al WTA, cu un total de 1.220 de puncte. Vestea bună este că mai toate jucătoarele aflate în spatele eiîn clasament au și părăsit deja Roland Garros, ceea ce înseamnă că nu vor mai acumula puncte în următoarea perioadă. În acest moment, din cele 35 de sportive aflate imediat după Simona Halep în clasament, 34 fie că au fost eliminate, fie că nici n-au evoluat la Paris,iarsSingura care se află, în continuare, în competiție e ucraineanca Lesia Tsurenko, care ocupă locul 43 în clasamentul live, cu 1.083 de puncte, scrie Adevărul.

Citeşte şi: S-a anunţat cât va fi suspendată Simona Halep pentru dopaj. Când va putea reveni în circuitul WTA

Primele cinci românce din clasamentul live WTA:

29. Irina Begu 1.342 de puncte;

32. Sorana Cîrstea 1.267 de puncte;

36. Simona Halep 1.220 de puncte;

61. Ana Bogdan 918 puncte;

127. Jaqueline Cristian 514 puncte.

Citeşte şi: Anunţ devastator despre Simona Halep. Motivul pentru care nu poate reveni la turnee nici dacă va câştiga procesul

Simona Halep a precizat, recent,că prin amânările repetate care o fac să nu poată participa la turnee ITIA distruge nu doar reputaţia ei, ci şi pe ea ca jucătoare. „Aştept să fiu judecată din octombrie 2022. În decembrie, am putut în sfârşit, datorită experţilor, să arăt că lotul suplimentului pe care le foloseam era contaminat, ceea ce a dus la controlul cu rezultat pozitiv. Am cerut, după cum prevăd regulile legate de antidoping, o audiere rapidă: acesta este dreptul meu, este scris în regulamente! Din nefericire, ITF (ITIA) a amânat audierea mea de trei ori. Negându-mi dreptul de a fi judecată de un Tribunal Independent. Nepermiţându-mi participarea la niciun turneu timp de opt luni. Acum ştiu că voi avea ratate Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon. Ca să nu spun că voi avea pierdute toate punctele şi clasarea. Ei nu îmi distrug doar reputaţia, dar şi pe mine ca jucătoare profesionistă şi nici măcar nu mai menţionez consecinţele pentru sănătatea mea mentală. Această lipsă de respect a ITF (ITIA) faţă de regulamente în ceea ce priveşte audierea rapidă la care am dreptul este o lipsă de respect atât de mare încât nu mai am cuvinte… Justiţia amânată înseamnă dreptate refuzată”, este mesajul postat de Simona Halep.