Primăria Sectorului 4 plăteşte un consultant cu peste 500 de euro pe zi. Ce face acesta

06 09. 2016, 07:02

Primăria Sectorului 4 a încheiat, recent, un contract de „Monitorizarea/gestiunea financiara si operationala necesara pentru implementarea Programului de Reabilitare Termica 2, etapa 2 (TRP 2.2)” contra sumei de 1,29 milioane lei cu TVA (273.000 euro). Ţinând cont de faptul că programul trebuie implementat până la sfârşitul anului 2017, după cum se menţionează pe site-ul de licitaţii publice www.e-licitatie.ro, rezultă că pornind din luna septembrie, firma-consultant a Primăriei Sectorului 4 va încasa câte 17.000 euro pe lună, adică 568 euro pe zi. 

De altfel, TUD Business Consulting SRL a câştigat mai multe licitaţii cu administraţiile publice din ţară pentru acordarea de consultanţă financiară. Un client important a fost, în urmă cu cinci ani tot Primăria Sectorului 4 pe când era condusă de primarul Cristian Popescu Piedone care a plătit firmei-consultant 2,33 milioane de euro pentru consultanță în accesarea și gestionarea unui credit de la Banca Europeană de Investiții.

De asemenea, şi Primăria Sectorului 3 a ales în iunie 2014 să lucreze cu societatea SC TUD Business Consulting SRL contra sumei de 1,75 milioane de euro pentru servicii de optimizare a lichidităţilor în investiţii. Pe lista clienților firmei TUD Business Consulting SRL se mai găsesc Primăria Sectorului 1, Primăria Sectorului 6, Primăria Roman, Consiliul Județean Neamț, Primăria Bacău, Primăria Baia Mare, Primăria Botoșani, Primăria Piatra Neamț, etc. 

CITEŞTE ŞI Interviu cu primarul Daniel Băluţă: De ce S-AU OPRIT lucrările de reabilitare termică în Sectorul 4

Ce face consultantul plătit cu peste 500 de euro pe zi

„Pe parcursul derulării finanţării externe BEI vor fi necesare realizarea de trageri, decontări precum şi rapoarte de progres (minimul semestriale şi unul final) asupra evoluţiei implementării programului de reabilitare termică, care vor trebui să includă, între altele şi următoarele tipuri de informaţii:

– date privind stadiul actual (pe scurt) al implementării programului TRP 2.2 vizând descrierea tehnică, motivele pentru intervenţia eventualelor schimbări majore în raport cu scopul iniţial;

– date explicative privind încheierea principalelor faze ale proiectului, în special în ceea ce priveşte eventuale motive de întârziere faţă de calendarul iniţial stabilit, actualizarea costurilor proiectului, explicarea motivelor care stau la baza eventualelor creşteri de costuri în raport cu costurile iniţiale bugetate, cerinţele şi modul de utilizare aferente proiectului, alături de comentarii relevante;

– orice alte aspecte privind evenimente importante ce au avut loc şi riscurile care ar putea afecta implementarea programului;

descrierea succintă a caracteristicilor tehnice ale investiţiilor realizate, costurile finale,  numărul locurilor de muncă create prin implementarea programului (atât cele create temporar pe perioada implementării acestuia, cât şi cele permanente care vor rămâne efectiv după încheierea programului).

În mod suplimentar, este necesară acordarea de asistenţă Primăriei Sectorului 4 pentgru implementarea oricăror măsuri de îmbunătăţire calitativă pe baza recomandărilor primite de la finanţatorul extern.

Astfel, rolul consultantului va fi inclusiv de a asigura legătura permanentă cu finanţatorul, dar şi cu toţi prestatorii/consultanţii/executanţii de lucrări contractaţi în scopul îndeplinirii cerinţelor impuse la nivel tehnic, precum şi cu personalul de specialitate din aparatul propriu de lucru al acesteia, ce vor fi implicaţi în realizarea lucrărilor de reabilitare termică”, se menţionează în caietul de sarcini aferent contractului atribuit de Primăria Sectorului 4. 

Primăria Sectorului 4 anunţă că vor fi reabilitate termic 150 de blocuri, în acest an

Într-un interviu acordat în luna iulie pentru RomaniaTV.net, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a precizat că în acest an ar urma să fie reabilitate termic 150 de blocuri, finanţarea fiind asigurată parţial şi dintr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) în sumă de 20 milioane euro. 

„Avem programate pentru acest an 150 de blocuri şi sper să reuşim să le facem pe toate. Bani avem, avem şi contractul de finanţare. Suntem într-o uşoară întârziere dar le vom termina în 3-4 luni. Putem să facem în jur de 20.000 de apartamente din banii de la BEI”, a comentat Băluţă. 

CITEŞTE ŞI O primărie din Bucureşti desfiinţează ghişeele:”Nu mai stăm cocoşaţi ca slugile. Omul va sta la cafenea, nu la coadă ca fraierul”

Proprietarii vor suporta 20% din valoarea costurilor de reabilitare termică

Potrivit anunuţului de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), lucrările de reabilitare termică la blocurile din Sectorul 4 urmează să fie executate de un consorţiu de patru firme de construcţii, respectiv S.C. GRANT CPC S.R.L, S.C. ART CONSTRUCT A.C.M. S.R.L, S.C. ADRIAN CONSTRUCT S.R.L şi S.C. CONCELEX S.R.L, prima dintre companii fiind liderul de asociere.

LISTA CELOR 150 DE BLOCURI CE VOR FI REABILITATE TERMIC ÎN SECTORUL 4 POATE FI CONSULTATĂ AICI.

Pentru realizarea lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor din Sectorul 4, proprietarii vor suporta 20% din valoarea costurilor. Lucrările de reabilitare termică vor fi plătite, iniţial, de administraţia locală banii urmând să fie recuperaţi de la locatari în termen de zece ani. Practic, taxa de reabilitare termică va fi achitată la Direcţia Generală de Taxe şi Impozite Locale Sector 4 odată cu plata impozitului pe clădire.

Citeşte şi Primăria Sectorului 4 se mută cu chirie. CUM VA ARĂTA sediul actual după ce va fi modernizat.