Primarul din Galaţi şi preşedintele CJ, filmaţi în timp ce se dădeau cu trotineta pe Faleza Dunării VIDEO

25 04. 2016, 13:47

Marius Stan, primarul în exerciţiul al Galaţiului şi candidat pentru un nou mandat di partea UNPR, şi Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţean, din partea PSD, i-au lăsat cu gura căscată pe cei câteva mii de gălăţeni ieşiţi la promenadă, după ce au apărut printre trecători mergând pe trotinetă, potrivit adevarul.ro.

Tonul a fost dat de Marius Stan, care a dat câteva ture cu jucărioara electrică, după care l-a invitat şi pe doctorul Bacalbaşa să trăiască senzaţia, însă acest nu a avut curajul să conducă singur trotineta, aşa că s-au urcat împreună, într-un spectacol care a fost imortalizat de sute de gălăţeni. Ba chiar, la începutul cursei pe trotinetă, preşedintele CJ Galaţi a avut un moment în care s-a crezut în rolul principal din Titanic şi-a întins mâinile în lateral, pentru a trăi mai bine senzaţia.