Primul focar de pestă porcină africană în mediul sălbatic, în Buzău

RomaniaTV.net
26 11. 2018, 15:25

A fost declarată o zonă infectată şi o zonă tampon, pe o rază de opt, respectiv cinci kilometri, în care intră 25 de sate.

„Cadavrul unui mistreţ în stare de putrefacţie a fost găsit în satul Mărgăriţi, comuna Beceni, la 800 de metri distanţă de un focar de pestă porcină africană. A fost recoltat un os, iar probele au fost trimise la Laboratorul central din Capitală, acestea ieşind pozitive”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma.

Potrivit sursei citate, autorităţile au decis să nu sacrifice niciun porc, dar au instituit o zonă infectată pe o rază de opt kilometri la care se adaugă o zonă tampon pe o rază de cinci kilometri.

„25 de sate intră în această zonă de protecţie, târgurile sunt închise pe toată durata sărbătorilor de iarnă, iar sacrificarea porcilor va avea loc doar în urma unui buletin de analiză”, a mai declarat sursa citată.

În judeţul Buzău au fost confirmate în ultimele trei luni şapte focare de pestă porcină africană.