Primul ministru din Guvernul Bolojan care şi-a scris DEMISIA: „Premierul are demisia mea pe masă”

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat, luni seară, că, indiferent de măsurile care se iau în alte domenii, a cerut să nu fie daţi afară oameni din educaţie şi cercetare şi nici să nu scadă salariile. ”Premierul are demisia mea pe masă”, a transmis ministrul.
Filip Stan
01 iul. 2025, 08:42
Primul ministru din Guvernul Bolojan care şi-a scris DEMISIA:

Ministrul Educaţiei, Daniel David, îl ameninţă pe Ilie Bolojan cu demisia. ”Eu am spus foarte clar, iar premierul ştie, că are demisia mea pe masă: am spus că pe termen scurt, indiferent ce facem cu măsurile pe care le luăm şi ce gânduri avem, din educaţie şi cercetare nu dăm oameni afară, în alte sisteme vedeţi că discută despre disponibilizări. În plus, noi nu tăiem salariile. Nu am vorbit de venituri, repet vorbim de salarii”, a afirmat ministrul Daniel David, luni seară, la Antena 3.

Potrivit lui David, pe termen mediu în legea salarizării unitare ”trebuie să pornim ca punct pe start pentru profesorul debutant cu salariul mediu brut pe economie şi de acolo discutăm de celelalte lucruri”.

Cea mai dură ordonanță din ultimii ani, publicată în MO. Măsura e valabilă până la finalul anului 2026: fără sporuri și mai puține zile libere

Pe termen lung, în ciuda crizei, politicul şi-a asumat aceste lucruri la solicitarea mea, în 2030 nu mai prorogăm 15 la sută din bugetul general consolidat de cheltuieli pe educaţie şi unu la sută din PIB pentru cercetare, ci ne apropiem treptat şi implementăm acel lucru. Invit pe toţi, şi pe elevi şi pe studenţi şi pe profesori… Ştiu că le este greu, pentru că dacă ai ceva şi pierzi nu ai cum să fii mulţumit, dar avem şansa să definim mecanismele la modul corect”, a explicat ministrul Educaţiei.

Întrebat de ce a simţit nevoia să spună că are demisia pe masa premierului, Daniel David a răspuns: ”Premierul ştie foarte clar cum am discutat la preluarea acestui mandat. Eu am înţeles că analiza tehnico-financiară a scos în evidenţă aceste anomalii în zona educaţiei. Am spus da, le normalizăm, dar nu pot ieşi din cele două principii: raţionalitate, adică cum sunt practicile europene, şi principiul decenţei, cât ne permitem. Pe termen scurt, în educaţie şi în cercetare, nu cred că ne permitem să dăm oameni afară şi nici să ne gândim la reduceri de salarii”.

 

Daniel David, despre Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan: Sunt oameni cinstiţi, deştepţi şi care vor binele ţării

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, luni seară, că preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan sunt ”oameni cinstiţi, deştepţi şi care vor binele ţării”.

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a fost rugat, luni seară, la Antena 3, să facă o caracterizare psihologică pentru Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan, cele două persoane care l-au susţinut pentru obţinerea mandatului. ”Un psiholog nu poate face evaluarea psihologică public, pentru că vine Colegiul Psihologilor şi mă duce la Comisia de etică”, a răspuns Daniel David.  Acesta s-a referit totuşi la cei doi, apreciind calităţile lor.

”Vă spun despre amândoi că sunt oameni cinstiţi, deştepţi şi care vor binele ţării”, a afirmat Daniel David.

 

Ministrul Daniel David, despre meditaţii: Cred că profesorii au dreptul să facă meditaţii, doar că trebuie să fie fiscalizate şi să nu fie făcute în timpul orelor de lucru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, consideră că profesorii au dreptul să dea meditaţii, dar acestea să fie fiscalizate şi să nu se desfăşoare în timpul orelor de la şcoală.

”Eu cred că profesorii trebuie să facă meditaţii. Cineva care ştie economie face un business, unu care este medic, după ce termină la spitalul de stat, merge la clinica privată. Cred că şi profesorii au dreptul să facă meditaţii”, a declarat, luni seară, la Antena 3, ministrul Educaţiei, Daniel David.

Adio, bani de chirie pentru senatori și deputați! Parlamentarii care au case în București sau Ilfov nu vor mai beneficia de decontarea chiriei

Acesta consideră, însă, că trebuie îndeplinite cîteva condiţii: ”Trebuie să fie fiscalizate, trebuie să fie făcute nu în timpul orelor de lucru. Trebuie să aibă grijă să nu fie conflict de interese şi să nu reduci calitatea actului educaţional la şcoala la care lucrezi”. Daniel David a precizat că, potrivit prevederilor actuale, un profesor nu poate să facă meditaţii cu elevii de la clasa sa.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Cât costă, de fapt, să vezi semifinala UCL de la Paris. Transport, cazare și bilete la meci. PSG își așteaptă adversara – Bayern Munchen sau Real Madrid
Capital.ro
Salariile se schimbă din temelii. Anunțul momentului de la Florin Manole. Cine câștigă și cine rămâne pe loc în sistemul bugetar
Playtech.ro
Planta care revine în atenţia agricultorilor. Producţia va creşte cu peste 60% anul acesta în România. Are multe avantaje
Adevarul
„România este una dintre prăzile cele mai facile pentru Putin”. De ce debarcarea lui Orban nu aduce liniște la București
wowbiz.ro
Ultimul drum pentru Mihai și David, tinerii morți în accidentul din pădurea Snagov. Scene sfâșietoare de la înmormântare. Părinții victimelor, la capătul puterilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața pe loc după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit violent de un autobuz, în Bistrița. Alte două persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
BOMBĂ! Rapid i-a găsit deja înlocuitor lui Gâlcă: un antrenor din SuperLiga! ”Am auzit că au semnat contractul”. Cât costă rezilierea înțelegerii actualului tehnician
MediaFlux
PAPARAZZI Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine zilnic la instituție cu un Lamborghini Urus de 300.000 de euro FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj