Primul transfer al lui Guardiola la Bayern. 37 de milioane de euro pentru un mijlocaş

RomaniaTV.net
23 04. 2013, 12:26

Conform sursei citate, Bayern Munchen a decis să plătească clauza de reziliere a contractului lui Gotze cu Dortmund, în valoare de 37 de milioane de euro.

„Suntem dezamăgiţi de această pierdere, dar Gotze şi impresarii săi s-au comportat în conformitate cu contractul”, a declarat Hans-Joachim Watzke, preşedintele Consiliului Director al grupării Borussia Dortmund.

Mario Gotze, în vârstă de 20 de ani, a evoluat până acum la Borussia Dortmund. El este primul transfer realizat de Bayern Munchen pentru sezonul viitor, atunci când pe banca tehnică se va afla spaniolul Josep Guardiola.