Prinţul William al Marii Britanii merge în Israel, Iordania şi în teritoriile palestiniene

RomaniaTV.net
25 05. 2018, 20:41

Turneul în Orientul Mijlociu al prinţului William, Duce de Cambridge, va include prima vizită oficială în teritoriile palestiniene a unui membru al familiei regale în numele guvernului britanic.

Prima sa oprire va fi Iordania pe 24 iunie, ajungând la Tel Aviv în ziua următoare. Prinţul William va merge apoi în vizită la Ierusalim şi Tel Aviv pe 26 iunie, apoi la Ramallah pe 27 iunie, şi va petrece o altă zi la Ierusalim pe 28 iunie, a precizat familia regală.

„Vizita are loc la solicitarea guvernului Majestăţii Sale (Regina Elisabeta a II-a) şi a fost salutată de iordanieni, israelieni şi autorităţile palestiniene”, a precizat familia regală.