Protest în faţa Parlamentului. Societatea civilă cere adevărul despre miliardul furat prin corupţie şi spălare de bani

04 10. 2018, 08:23

Mişcarea de Rezistenţă ACUM organizează joi o acţiune publică în faţa sediului parlamentului de la Chişinău, în contextul audierilor cu privire la furtul miliardului, informează Radio Chişinău.

Legea Magniţki, denumită astfel în memoria avocatului rus Serghei Magniţki, arestat în anul 2008 şi decedat în închisoare în anul 2009, după ce a demascat scheme de corupţie şi spălare de bani în care erau implicaţi înalţi funcţionari ruşi, a fost adoptată în ultimii ani în mai multe ţări, între care Statele Unite, Canada, Estonia şi Lituania, potrivit timpul.md.

La mijlocul lunii septembrie, Mişcarea de Rezistenţă ACUM a anunţat că va înainta o petiţie către instituţiile europene, prin care va cere investigarea şi urmărirea penală a celor care se fac vinovaţi de spălare de bani şi care au fost implicaţi în furtul miliardului. Până în prezent, petiţia a fost semnată de aproape 11.000 de persoane, obiectivul autorilor fiind strângerea a 50.000 de semnături.

Furtul Miliardului este numele dat de presă unor mişcări financiare prin care în perioada 2012-2014, din Banca de Economii (BEM), Banca Socială şi Unibank din Republica Moldova a fost transferată o sumă de circa 13,3 miliarde de lei moldoveneşti, pe atunci echivalentul unui miliard de dolari americani.