PSD Mehedinţi va trebui să îndepărteze afişele electorale ce conţin sigla USL

RomaniaTV.net
09 05. 2014, 18:44

‘Ne vom conforma, nu avem alternativă. Din păcate, eu nu cunosc în ce zonă sunt aceste afişe electorale considerate ilegale’, a afirmat Georgescu.

La rândul său, preşedintele liberalilor mehedinţeni, Virgil Popescu, a precizat că un afiş cu sloganul ‘USL trăieşte!’ se află expus chiar pe un geam al sediului PSD de pe strada Traian din Drobeta Turnu Severin.

El a spus că PNL va sesiza Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi dacă până luni, 12 mai, afişele cu USL, menite a crea confuzie în rândul alegătorilor, nu vor fi îndepărtate din spaţiul public.

Filiala Mehedinţi a Partidului Naţional Liberal (PNL) a sesizat Biroul Electoral Judeţean (BEJ), reclamând utilizarea ilegală de către Alianţa PSD-UNPR-PC a semnului electoral şi denumirii Uniunii Social Liberală.

Potrivit lui Popescu, BEJ a admis plângerea şi a constatat că Alianţa electorală PSD-UNPR-PC nu are dreptul să folosească însemnele Uniunii Social Liberale sub forma acronimului USL, întrucât acestea pot crea confuzie în rândul electoratului.