Radu Mazăre, la restaurant cu pensionarele: „Pupă-mă, bre, dacă vrei să te vadă soţul” VIDEO

16 09. 2013, 08:24

Pensionarii din Constanţa au fost invitaţi la restaurant de Radu Mazăre. O doamnă s-a aşezat mândră lângă primar ca să o vadă şi soţul. La rândul său, Mazăre i-a spus femeii să îl pupe: „Pupă-mă, bre, dacă vrei să te vadă soţul„.

Bătrânii s-au bucurat ca nişte copii de invitaţia la restaurant.

Nu am ieşit la restaurant de foarte mult timp. Nota 10 lui Mazăre, 12 că merită„, a spus o bătrânică.

După prânzul copios, doamnele au ţinut să ai aibă o amintire cu primarul şi l-au fotografiat din toate părţile.

I-am făcut domnului Mazăre o poză, să-l am amintire aici. Îi mulţumim foarte mult, să fie sănătos„, a spus o altă doamnă.

Radu Mazăre spune că îi va mai scoate pe pensionari din când în când la restaurant.

„Va fi o tradiţie ca de acum încolo, ca la sfârşitul fiecărui sezon, să vă invite patronii din Mamaia şi să vă dea câte o masă”, a declarat Radu Mazăre, primarul Constanţei.

În total, 1.400 de bătrâni s-au bucurat de festinul pregătit de Radu Mazăre împreună cu mai mulţi agenţi economici.

Citeşte şi Primarul Mazăre urcă în ringul de box. Va lupta contra lui Leonard Doroftei