Radu Mazăre: Nicuşor Constantinescu a suferit o intervenţie de urgenţă

RomaniaTV.net
22 07. 2014, 13:05

Potrivit informaţiilor oferite de Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu ar fi făcut septicemie în timp ce medicii aşteptau scăderea lichidului colectat de drenuri pentru a putea începe radioterapia postoperatorie.

‘A fost operat din nou. Este la New York, a fost internat, pentru că a făcut iar o pungă de puroi de 600 de miligrame. Două zile i-au făcut morfină, i-au mai făcut o gaură în burtă. Nu ştiu ce să vă zic, e amestecat… Nu e stabilă situaţia lui. Adică vindecarea nu a mers aşa cum ar fi trebuit să meargă şi până când nu termină toate problemele astea nu poate să înceapă radioterapia. Vorbeam cu el, nu e uşor, numai în sufletul lui să nu fi’, a afirmat Radu Mazăre.