Radu Nemeş, „Regele Motorinei”, a spălat MILIOANE DE EURO prin metoda „Boschetarul”

23 08. 2014, 07:39

Cuplul a ajuns celebru după ce au apărut informații din anchetă potrivit cărora au cheltuit 200.000 de dolari la magazine de firmă, călătoreau doar la clasa I și se cazau la hoteluri de lux, scrie evz.ro. În prezent, soții Nemeș sunt trimiși în judecată, în stare de arest, alături de alte 13 persoane, pentru un prejudiciu de 53 de milioane de euro din evaziune fiscală cu motorină.

Citeşte şi Radu Nemeş, pus sub acuzare în dosarul de evaziune cu motorină de la Călăraşi

Radu Nemeș, denumit „Regele Motorinei”, este acuzat că a pus la punct un sistem complex de firme fantomă și de circuite tip suveică pentru a scoate banii din țară. În final aceștia au ajuns la societatea Corallys Investments Limited din Dubai, iar de acolo au ajuns în conturile bancare din SUA.

în acest sistem, un rol-cheie l-au avut două persoane cu venituri modeste Mircea-Grigore Ionuța și Petrică Stănuleț, care controlau fictiv societățile Divers Zootehnic și Partener Noblesse.

Cei doi au fost recrutați de Nicolae Belba (zis „Mihai”, „Ăla mic și negru” sau „Polo”) unul dintre oamenii de încredere ai lui Radu Nemeș. Ionuța și Stănuleț au ridicat de la bancă cu sacul zeci de milioane de lei. Banii proveneau de la firmele Excella Real Grup și Inkasso Job, controlate de Nemeș, și erau virați cu motivația „achiziții cereale”.

Citeşte şi Blejnar era REGINA! Fostul şef ANAF, trimis în judecată

Procurorii spun că rețeaua era protejată de mai mulți oficiali printre care: Sorin Blejnar (fostul șef al ANAF), Codruț Marta (fostul șef de cabinet a lui Blejnar), Viorel Comăniță (fost director la Vămilor).

Achizițiile de lux, scoase la licitație

Autoritățile americane vor scoate la vânzare sute de bunuri ale familiei Nemeș, printre care mai multe obiecte inedite. Acestea au fost cumpărate cu bani cash, familia avea în conturi 89.000 de dolari.